Mergi la conţinutul principal

Traficul de droguri presupune până la 20 de ani de închisoare

Fenomenul narcomaniei şi afacerile cu droguri afectează şi corupe structura unei societăţi, influenţând negativ dezvoltarea statului. Măsurile operative întreprinse de poliţişti în scopul depistării persoanelor care produc şi comercializează drogurile fac parte dintr-un plan special de acţiuni organizate şi desfăşurate de subdiviziunile Ministerului Afacerilor Interne.

Recent, în cadrul desfăşurării măsurilor operative de investigaţie angajaţii Direcţiei antidrog din cadrul Direcţiei serviciilor operative a MAI, au reuşit să elucideze două cazuri legate de prepararea, utilizarea şi punerea în circulaţie a substanţelor narcotice.

Astfel, poliţia a stopat pentru un control de rutină un automobil de model „WV Golf 3” condus de Igor Egorov, în vârstă de 34 de ani. Vigilenţa oamenilor legii au scos la iveală faptul că în portbagajul maşinei se aflau droguri şi anume: 15 pahare de marijuana (510grame), 10 de paie de mac (440 gr - din masa dată puteau fi extrase circa 100 ml de opium acetilat), o sticlă cu capacitatea de 1,5 litri cu opium acetilat (350 ml). Suma totală a drogurilor depistate pe piaţa neagră constituie aproximativ 56 250 de lei.

De menţionat, că Igor Egorov a fost anterior judecat pentru omor.

În alt caz, lângă gara auto „Sud” oamenii legii l-au reţinut pe Victor Babenco, de 33 de ani. Asupra acestuia organele de drept au depistat un colet în care se afla substanţă vegetală fărămiţată de culoare verde cu miros specific, asemănătoare cu marijuana. Cele 60 de grame de narcotice erau ascunse în cutii de ceai. Cercetările de specialitate au scos la iveală că drogurile urmau să ajungă în Instituţia Penitenciară „Pruncul”.

Actualmente, lucrătorii operativi interprind acţiuni investigative în vederea stabilirii tuturor complicilor precum şi iniţierea cauzelor penale conform legislaţiei în vigoare.

Oamenii legii previn toţi cetăţenii că, consumul unor asemenea substanţe dăunează grav sănătăţii, uneori finalul fiind chiar fatal.

Drept exemplu poate servi cazul care a avut loc ieri, seara, în barul „La Mama” din capitală. Aici trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 38-40 de ani, consumatori de droguri, au luat narcotice (intravenos). Ca rezultat, unul din ei – Oleg Ceamian a decedat pe loc, alţi doi – Iurie Bucur şi Alexandru Lungu fiind transportaţi la Spitalul de urgenţă. Potrivit poliţiei, toţi trei sunt anterior judecaţi pentru infracţiuni analogice şi se află la evidenţă la Dispensarul Narcologic.

Poliţia atenţionează, că în vizor rămân categoriile de cetăţeni, care produc, livrează, expediază sau importă substanţe narcotice şi psihotrope. Orice informaţie recepţionată de la cetăţeni cu privire la persoanele care răspândesc narcomania va fi o contribuţie enormă în vederea eradicării, în comun, a acestui viciu social.

 

 

Centrul de presă al MAI
27 ianuarie 2009