O reţea de traficanţi de droguri de risc (marijuana şi haşiş) din sudul Moldovei, care opera pe teritoriul ţării, a fost destructurată în urma unei acţiuni a angajaţilor Direcţiei de combatere a crimei organizate din cadrul Departamentului serviciilor operative a MAI în comun cu ofiţerii Serviciului Informaţii şi Securitate. Membrii grupării sunt suspectaţi de desfacerea drogurilor, marijuana şi haşiş, în proporţii deosebit de mari. Mai bine de două luni activitatea ilicită a traficanţilor a fost urmărită şi documentată prin filaj, fiind efectuate mai multe achiziţii de control, cu infiltrarea unui ofiţer sub acoperire.
Astfel, la data de 4 iunie curent, ca urmare a unui complex de acţiuni operative, Ivan Vornicov, de 35 de ani şi fratele acestuia, Serghei Cusursuz, în vârstă de 32 de anii, anterior judecat pentru şantaj, ambii originari din oraşul Ceadîr-Lunga, au fost constataţi în flagrant, în momentul când încercau să realizeze 300 de pahare de „marijuana” şi un kilogram de „haşiş”. Pentru această „marfă” ei umau să încaseze o sumă impunătoare - 225 000 lei.
Ca urmare a descinderilor efectuate în locuinţa suspecţilor, a fost găsită o sacoşă cu circa 100 pahare de susbstanţă narcotică „marijuana” şi peste 10 000 lei , transmişi de ofiţeri în prima tranzacţie cu dealerii.
Cercetările de specialitate au mai scos la iveală faptul, că suspecţii realizau marijuana cu 500 lei per pahar, iar haşişuş cu 100 lei pentru un gram, fapt ce rezultă că suma drogurilor ridicate din traficul ilicit ajunge până la 275 000 lei.
În acest caz a fost iniţiată o urmărire penală în baza art.217/1, al.4, lit. „d” Cod Penal al Republicii Moldova. Conform legislaţiei persoana culpabilă de comiterea acestei infracţiuni riscă o pedeapsă cu închisoare de la 7 la 20 de ani cu privarea de dreptul de ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.
Acţiunile de stabilire şi identificare a altor complici continuă în cadrul dosarului penal.

Centrul de presă al MAI
11 iunie 2009