Mergi la conţinutul principal

Tîlhărie în centrul Chişinăului

Două tinere, în vîrstă de 22 şi 23 de ani, au fost atacate şi deposedate de bunuri materiale şi bani chiar în centrul capitalei.
Incidentul a avut loc la finele săptămînii trecute. Fetele se întorceau acasă, într-un bloc de pe strada Ştefan cel Mare din municipiul Chişinău, în jurul orei 23.30. Intrînd în curte, ele au fost atacate de două persoane necunoscute. Fiind ameninţate cu un cuţit, tinerele au fost impuse să predea bunurile şi banii care le aveau asupra sa.

Astfel, suspecţii au sustras un telefon mobil de model “Samsung E 360”, bani şi bijuterii din argint.

Speriate de cele întîmplate, victimele au sesizat poliţia. Imediat la faţa locului a venit echipajul mobil 902 al Regimentului de patrulă şi santinelă “SCUT” din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Pe urme fierbinţi, reieşind din semnalmentele descrise de fete, poliţia a reţinut doi suspecţi, care fiind escortaţi la Comisariatuil de poliţie din sectorul Centru al capitalei, au fost recunoscuţi de domnişoare. Aceştia s-au dovedit a fi Alexandru Cozlov, în vîrtsă de 19 ani şi Alexandru Păpuşoi, de 18 ani, ambii locuitori ai oraşului Tiraspol. De menţionat, că ambii bănuiţi nu sunt la prima abatere de la lege, fiind judecaţi anterior.

În prezent, Alexandru Cozlov şi Alexandru Păpuşoi şi-au recunoscut pe deplin vina, iar în privinţa lor a fost iniţiată cîte o cauză penală în baza indicilor prevăzuţi de art. 188 al. 2 Cod Penal al RM şi anume “Tilhăria” . Dacă vor fi găsiţi vinovaţi de comiterea acestei fărădelegi, suspecţii riscă o pedeapsă cu închisoare pe un termen de la 6 pînă la 15 ani cu sau fără amendă în sumă de a 10 000 pînă la 30 000 de lei.

Polţia se adresează tuturor cetăţenilor care au avut de suferit de pe urma fărădelegilor comise de aceşti doi tineri să sune la următoarele numere de telefon: 54-20-63; 57-22-57; 57-11-00 sau 902.

 

 

Centrul de presă al MAI
4 martie 2009