Recent, angajaţii Întreprinderii de Stat „Servicii Pază” a Ministerului Afacerilor Interne, au reţinut un minor de 14 ani, locuitor al raionului Şoldăneşti care încerca să sustragă bunurile materile dintr-o casă de locuit din oraşul Orhei.
Cercetând obiectul luat sub pază, membrii grupului operativ care au reacţionat promt la semnalul de alarmă, ajungând la faţa locului în minute numărate, au stabilit că uşa de la intrarea obiectivului luat sub pază este deteriorată, iar în cadrul verificării încăperii a fost depistat şi reţinut suspectul.
Un alt caz similar s-a produs şi în municipiul Bălţi unde, în rezultatul acţiunilor promte ale gardienilor, a fost reţinut un tânăr de 28 de ani. Suspectul, originar din Glodeni, a intrat în imobil prin efracţie, intenţionând să sustragă diferite bunuri materiale.
În ambele cazuri persoanele reţinute au fost predate organelor de drept pentru stabilirea gradului de vinovăţie.
Centrul de presă al DP MAI,
3 martie 2012