Un bărbat în vârstă de 43 de ani a fost reţinut de angajaţii Comisariatului de Poliţie din Anenii Noi, fiind bănuit de comiterea unui omor.
Pe 17 ianuarie angajaţii CP Anenii Noi au înregistrat o plângere depusă de un tânăr, care anunţa dispariţia surorii sale, în vârstă de 19 ani, locuitoare a satului Hârbovâţ. Astfel, tânăra a fost dată dispărută, fiind pornit un dosar de căutare.
Pe 3 aprilie, în urma unor măsuri de investigaţie, angajaţii CP Anenii Noi în cooperare cu colegii din cadrul Direcţiei Generale Servicii Operative a Departamentului Poliţie al MAI au depistat cadavrul tinerei. Corpul neînsufleţit, cu semne de moarte violentă, a fost găsit în regiunea Gării Auto din oraş, pe un lot de pământ neprelucrat, fiind acoperit cu mai multe crengi. Potrivit criminaliştilor, pe partea de sus a toracelui, dar şi pe faţă au fost depistate urme cauzate de arsuri. Totodată, picioarele cadavrului erau parţial dezgolite de pantaloni, ştrampi şi lenjerie. Potrivit medicului legist, corpul neînsufleţit, care ar fi putut să se afle în acel loc din luna ianuarie, a fost muşcat în regiunea spatelui şi piciorului stâng de câini. Identitatea victimei a fost confirmată şi de rudele acesteia.
De la locul crimei au fost ridicate o pereche de încălţăminte din cauciuc, o pereche de pantaloni sport arşi (care nu aparţin victimei), o geantă, portmoneul victimei, din care lipsesc banii şi cardul bancar.
Pe acest caz a fost pornită urmărirea penală, în baza prevederilor infracţiunii, prevăzute de art. 145 alin.(2) lit.j) Cod penal „Omor intenţionat”. A fost dispusă şi expertiza medico-legală pentru stabilirea cauzei decesului tinerei şi dacă aceasta a fost violată.
Bănuitul a fost identificat, după audirerea unui şir de persoane. Bărbatul, născut în s.Geamăna, este locuitor al s.Gura Bâcului (Anenii Noi). Bănuirea acestuia este bazată pe unele date, obţinute în urma efectuării acţiunilor de urmărire penală. Astfel, s-a stabilit că bătbatul era angajat în calitate de paznic al pieţei din Anenii Noi. În seara dispariţiei tinerei, acesta nu s-a aflat la serviciu, iar aproximativ la ora 21:00, şi-a vizitat soţia internată în spitalul raional. Fiind audiată, femeia a declarat că soţul său avea zgârâeturi pe faţă, iar pe haine avea cornuţi, similari cu cei depistaţi pe hainele cadavrului şi pe plantele de la faţa locului. Mai mult, angajaţii unui bar din apropierea locului crimei au declarat, că pe 8 ianuarie, au văzut bănuitul fiind zgârâiat pe faţă şi gât, rănile fiind însângerate. Martorii au spus că după 8 ianuarie au observat că bînuitul avea un telefon mobil, de acelaşi model şi culoare ca şi cel al tinerei decedate.
Bănuitul şi-a recunoscut vina în comiterea infracţiunii şi a fost audiat de către ofiţerul superior de urmărire penală, procedura fiind înregistrată video. Mai mult, bănuitul a acceptat să fie reconstituită fapta, la faţa locului.
Poliţia investighează cazul. Dacă vina bănuitului va fi demonstrată în instanţă, acesta riscă pedeapsă cu privaţiune de libertate de la 12 la 20 de ani, sau detenţie pe viaţă.
Centrul de presa al DP MAI
04 aprilie 2012