Delictul a fost înregistrat grație stopării pentru verificări de specialitate a unui microbuz de model „Mercedes 413”. Verificarea unității de transport s-a produs în preajma satului Bălţata (Criuleni), iar în rezultat, angajații Comisariatului de poliție Criuleni în conlucrare cu angajaţii Direcţiei investigare a fraudelor, au depistat circa 4 mii kg de sferturi de găină, congelate.
Întrebat de poliție, șoferul, în vîrstă de 22 de ani, locuitor al oraşului Străşeni, nu a dat explicații pe marginea celor ridicate și nici nu a prezentat niciun act de proveniență a mărfii. Oamenii legii presupun că marfa afost introdusă pe teritoriul Republicii Moldova din Ucraina, prin eludarea controlului vamal, urmând a fi comercializată la piețile din capitală.
Conform estimărilor preliminare, suma produselor depășește cifra de 150.000 de lei.
În acest caz marfa a fost confiscată, iar bărbatul va fi atras la răspundere conform legislaţiei în vigoare.
Centrul de presă al DP MAI,
8 noiembrie 2012