Mergi la conţinutul principal

Poliția a reținut doi suspecți în comiterea unei tâlhării. Reușita operațiunii a fost posibilă grație implicării unui pădurar

      Poliția a reținut astăzi, 12 iulie, doi tineri, suspectați de comiterea unei tâlhării, în localitatea Niorcani, raionul Soroca.
 Aproximativ la ora 1:00, trei persoane, cu măști pe față, au pătruns în casa unei locuitoare a satului Niorcani raionul Soroca. Amenințând femeia și aplicându-i lovituri, aceștia i-au cerut banii pe care îi are. Auzind zgomotul din casă, nepotul femeii, a reușit să iasă din camera în care se afla și să ceară ajutorul unui vecin. Bărbatul, care este și pădurar, a luat arma, deținută legal, și a ieșit în stradă. După ce a văzut că unul dintre atacatori se apropie de el, acesta a efectuat două împușcături de avertizare. Văzând că atacatorul înaintează, bărbatul a tras un foc de armă în direcția agresorului, rănindu-l la picioare. După aceasta, suspecții au părăsit locul cu un mijloc de transport.

       În urma măsurilor operative de investigație, întreprinse de colaboratorii comisariatelor de poliție Soroca și Drochia, în scurt timp s-a reușit identificarea bănuiților iar după aceasta și reținerea a doi dintre ei. Aceștia sunt 3 locuitori ai satului Chetrosu (Drochia), născuți în anul 1989, 1990 și 1992. Unul dintre aceștia a fost anterior condamnat pentru furt, fiind eliberat din detenție în decembrie 2010. Poliția a alertat toate spitalele din regiune, bănuind că unul dintre aceștia ar putea fi rănit.

      Astfel, în jurul orei trei, unul dintre suspecți a fost reținut la spitalul din Drochia, după ce s-a adresat pentru îngrijiri medicale. În scurt timp, a fost reținut la domiciuliu și al doilea infractor. În prezent, angajații comisariatelor de poliție ai raioanelor Soroca, Drochia și a Direcției Generale Servicii Operative a Departamentului Poliție al Ministerului Afacerilor Interne, întreprind toate măsurile necesare pentru a localiza și a reține cel de-al treilea bănuit.

Pe acest caz a fost deschisă o cauză penală, în baza art. 188 al Codului Penal – “Tâlhăria”. Dacă vinovăția acestora va fi demonstrată în instanță, tinerii suspecți riscă o pedeapsă cu privațiune de libertate de la 6 la 10 ani.

      Este de menționat că anume acțiunile hotărâte și promte ale cetățeanului Anatolie Rudoi, care a intervenit pentru a ajuta victimele atacului, precum și operativitatea serviciilor polițienești ale raioanelor Soroca și Drochia, au făcut posibilă descoperirea infracțiunii și depistarea făptuitorilor. 
În semn de recunoștință pentru acțiunile hotărâte, precum și pentru aportul acordat în descoperirea infracțiunii, prin ordinul ministrului Afacerilor Interne, general de brigadă, Alexei Roibu, Anatolie Rudoi urmează să fie decorat cu cea mai mare distincție a instituției, ”Crucea pentru merit”.