Poliția a documentat pe parcursul a două luni activitatea a doi tineri specializaţi în contrabandă cu ţigări.
Astfel, în baza unei informaţiei operative, la data de 11 ianuarie curent, în jurul orei 07:00, la intersecţia satelor Medveja şi Larga, raionul Briceni, forţele de ordine a fost stopat şi verificat un automobilul de model „Volkswagen Passat” condus de şoferul de 29 de ani, locuitor al satului Caracuşenii Noi, raionul Briceni. În momentul controlului automobilului în portbagajul acestuia, sub scaunul şoferului şi a pasagerilor, precum şi în locul pentru roata de rezervă, au fost depistate 4 000 pachete cu ţigări, marcate cu timbru de acciz de origine moldovenească.
Ulterior, la data de 23 ianuarie, în jurul orei 19:00, la intrare în satul Medveja, raionul Briceni, poliţia a fost stopat şi supus verificării automobilul de model „Mitsubishi Galant”, condus de un tînăr de 22 de ani, locuitor al municipiului Bălţi. În scop de comercializare, transporta în portbagajul automobilului 2.200 pachete cu ţigări (marcate cu timbru de acciz care nu este prevăzut de legislaţia RM).
Cercetările de specialitate au stabilit, că ţigările erau transportate fără acte de provenienţă şi urmau a fi trecute prin contrabandă în Ucraina spre comercializare
Alte două tentative de trafic ilicit, cu peşte viu, au fost elucidate de poliţie.
La data de 23 ianuarie, în jurul orei 06:00 la întrarea în oraşul Căuşeni a fost stopat un microbus de model „Volkswagen LT”. Şoferul, de 20 de ani, transporta 570 kg de peste, în sumă de 15 000 lei fără acte de provenienţă.
Cel de al doilea caz a fost înregistrat la data de 24 ianuarie, în urma stopării unui microbuz de model „Mercedes” condus de un tînăr, de 28 de ani. În urma verificării transportului, poliţia a depistat 530 kg de peşte viu, în sumă de 14 000 lei.
Audiați de poliție, ambii șoferi au recunoscut că transporau peştele din oraşul Bender, ocolind posturile vamale interne, marfa fiind predestinată comercializării pe pieţele din ţară.
În toate cele patru cazuri marfa a fost confiscată, iar poliţia acumulează toate materialele necesare în vederea primirii unei decizii conform legislaţiei în vigoare.
Centrul de presă al DP MAI,
26 ianuarie 2013