Mergi la conţinutul principal

Poliţia le-a stricat afacerea cu droguri

Angajaţii Direcţiei antidrog din cadrul Departamentului de poliţie al Ministerului Afacerilor Interne au dat peste cap o afacere cu droguri, pusă bine pe roate. Este vorba despre o filieră de preparare şi distribuire a drogurilor de origine vegetală şi opiu acetilat pe teritoriul Chişinăului.
Oamenii legii au acţionat în baza unei informaţii operative, desfăşurând un complex de acţiuni operative de investigaţie. Astfel aceştia au identificat şi reţinut două persoane, implicate în afaceri cu droguri.

Este vorba despre o femeie şi un bărbat, în vârstă de 39 şi 45 de ani, domiciliaţi în Chişinău. Concubinii au fost surprinşi de forţele de ordine în momentul în care preparau droguri. Pentru a-şi pune afacerea pe roate, bănuiţii au instalat în curtea casei o vagonetă pe care au reutilat-o într-un adevărat laborator specializat în sustragerea opiului din paie de mac.
Potrivit informaţiilor deţinute de poliţie, pe lângă faptul că suspecţii preparau şi comercializau droguri, aceştia erau şi consumatori activi, bărbatul aflându-se la evidenţa Dispensarului narcologic din ţară.
Ca rezultat percheziţiilor efectuate, forţele de ordine au ridicat de la domiciliul şi din vagoneta „afaceriştilor” circa 10 kg de paie de mac, 2 sticle de masă plastică a cîte 0,75 litri de opiu acetilat, seringi cu urme de opiu, ustensile necesare în prepararea substanţelor narcotice. Dacă drogurile depistate ajungeau pe piaţa neagră, preţul acestora se ridica la cifra de 50 000 lei.
În prezent oamenii legii cercetează toate circumstanţele acestei infracţiuni, iniţiind o cauză penală în baza art. 217/1 al.4 „Circulaţia ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor în scop de înstrăinare”. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, suspecţii riscă de la 7 la 15 de ani de puşcărie.

Centrul de presă al DP,
14 iunie 2011