Mergi la conţinutul principal

Poliţia a documentat în flagrant două persoane suspectate de trafic ilicit de mărfuri

 Ofiţerii Direcţiei investigare a fraudelor din cadrul Departamentului Poliţie au înregistrat, la sfârşitul lunii trecute, două cazuri de transportare ilicită a mărfurilor.
 
Astfel, pentru verificări de specialitate, poliţiştii au stopat în apropierea satului Calfa, raionul Anenii Noi, un microbuz de model «Volksvagen T4».
Ca rezultat al controlului efectuat, polițiștii au depistat în unitatea de transport 160 seturi de lenjerie de pat fără acte de proveniență. Forțele de ordine au stabilit că  şoferul, de 31 de ani, ar fi introdus marfa prin ocolirea posturilor interne vamale, în scop de comercializare ulterioară pe piețile din capitală.

În cel de-al doilea caz este vorba despre un automobil de model „Wolksvagen Sharan”, care a fost stopat în apropierea orașului Anenii Noi.
Ca rezultat al controlului polițienesc, în automobil a fost depistată marfă de larg consum (haine pentru bărbaţi şi dame).
Potrivit cercetărilor polițienești, bunurile, fără acte de proveniență și însoțire, ar fi fost  transportate, din Ucraina, prin ocolirea posturilor vamale interne, de asemenea, în scop de comercializare.
 
 
Conform estimărilor preliminare, suma mărfii ridicate, în total, depășește suma de 75 000 lei.
 
Actualmente poliția cercetează cazurile pentru a atrage la răspundere transportatorii conform legislației, bunurile fiind confiscate.
 
Centrul de presă al DP MAI,
04 februarie 2013