Mergi la conţinutul principal

Poliţia din Şoldăneşti a reținut un şofer care a lovit mortal un pieton, l-a ascuns și a părăsit locul accidentului

 Tragedia s-a produs la data de 3 noiembrie, curent, pe traseul  Olișcani-Samașcani, în apropierea satului Olişcani. Cadavrul femeii tamponate, de 44 de ani, originară din același raion, a fost depistat la o zi după accident. Poliția din Șoldănești a inițiat un plan specil de acțuni menite să identifice șoferul care a lăsat victima traumată, încă cu suflare. 
 
La doar cîteva zile după accident, angajații Comisariatului de poliție din Șoldănești au stabilit identitatea șoferului, în vârstă de 27 de ani, și la-u rețnut.
 
Acesta şi-a recunoscut pe deplin vina. Mai mult, acesta a povestit oamenilor legii că după ce a lovit victima cu remorca, s-a oprit, a târât-o până la un copac, a rezemat-o și a plecat de la fața locului.
 
 
Pe cazul dat a fost pornită cauza penală în baza art. 264 al.3  şi art. 266  CP al RM “ Încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport de către persoana care conduce mijlocul de transport “.
Conform statisticilor Ministerului Afacerilor Interne, anul acesta s-au produs 37 de accidente rutiere cu părăsirea locului accidentului, soldate cu victime traumate, 34 dintre șoferii vinovați fiind identificați și atrași la răspundere. Tot în acest an s-au produs 14 accidente rutiere cu părăsirea locului accidentului, soldate cu decesul victimelor, dintre care 12 cazuri au fost descoperite iar conducătorii auto- cercetați penal.
Poliția se adresează tuturor conducătorilor auto: în caz de accident să nu părăsească în niciun caz locul accidentului, să cheme imediat poliția și salvarea. Părăsirea locului de accident de cele mai multe ori duce la consecințe mult mai grave, atât pentru șoferi cât și pentru ceilalți participanți la trafic.
 
Centrul de presă al DP MAI,
9 noiembrie 2012