16 Aprilie 2013 Din grupare fac parte 5 persoane, printre care 3 minori, cu vîrsta cuprinsă între 17 şi 18 de ani şi sunt locuitori ai oraşului Orhei. Grupul activează mai bine de 3 luni şi sunt specializaţi în furturi din locuinţe şi magazine pe teritoriul raionului Orhei, poliţia reuşind să documenteze 15 infracţiuni săvîrşite de membrii acestei grupării.Cercetările poliţieneşti au stabilit că tinerii ar fi pătruns în încăperi prin forţerea geamurilor pe timp de noapte, de unde ar fi sustras diferite bunuri materile în sumă totală de aproximativ 140 000 de lei.Grație unui șir de acțiuni de investigație, polițiștii au identificat și reținut principalii suspecţi. În urma percheziţiilor efectuate la domiciliile suspecţilor, forţele de ordine au depistat unele obiecte sustrase. Tinerii şi-au recunoscut pe deplin vina.Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală în baza art. 186 alin. 2 Cod Penal al RM „Furt”. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, tinerii riscă amendă în mărime de pînă la 20 000 lei sau muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau închisoare de până la 4 ani.16 aprilie 2013