Poliţia a stabilit că cei doi suspecţi sunt originari din satul Danco, raionul Hînceşti și au 17 şi 20 ani, unul dintre ei fiind anterior judecat pentru furt.
Infracțiunile au avut loc în aceeași oră, în noaptea de 25 spre 26 martie curent.
Potrivit cercetărilor polițienești, în jurul orei 23.00, suspecții ar fi profitat de momentul în care paznicul a deschis ușa pentru a verifica teritoriul Asociaţiei de Caritate din raionul Hînceşti, au lovit paznicul cu un obiect dur în cap și ar fi sustras telefonul mobil al victimei, un centru muzical, un electroperforator și un electroburghiu, părăsind locul infracțiunii.
Poliția a stabilit că tineri nu s-au oprit aici. În drum spre casă, în plină stradă, cei doi ar fi luat la pumni un tânăr şi ar fi sustras de la el telefonul mobil.
Suma pagubei, în ambele cazuri, urmează a fi stabilită.
La doar două zile, poliţia a identificat şi reţinut suspecţii. Interogaţi de forțele de ordine, tinerii şi-au recunoscut vina.
În acest caz a fost iniţiată o cauză penală în baza art. 187 al. 2 şi 188 al. 2 „Jaf” şi „Tîlhăria” Cod Penal RM. Conform legislaţiei, suspecţii riscă închisoare pe un termen de până la 10 ani.
29 martie 2013