Narcomania şi afacerile cu droguri afectează şi corupe structura unei societăţi, înflueţând negaiv la dezvoltarea societăţii şi statului.
Angajaţii Ministerului Afacerilor Interne continuă să întreprindă acţiuni de amploare în vederea combaterii traficului de droguri şi, în general, a narcomaniei. De asemenea, în vizorul poliţiei rămân categoriile de cetăţeni care produc, fabrică, extrag, prelucrează, livrarează, expediază sau importă substanţe narcotice şi psihotrope, supuse controlului în conformitate cu legislaţia în vigoare.
Contracararea acestui „viciu” al lumii face parte din activitatea cotidiană a ofiţerilor de la Direcţia antidrog a MAI. Ultimele razii ale poliţiştilor s-au încheiat cu elucidarea a trei cazuri de cultivarea ilegală în proporţii mari a plantelor care conţin substanţe narcotice.
Drept rezultat al unei informaţii operative, la finele săptămânii trecute, ofiţerii de la Antidrog au depistat pe traseul Şoldăneşti-Copanca, într-un lan de floarea soarelui cu o suprafaţă de 80 de ari, circa 300 plante de cânepă. Suma totală a stupefiantelor pe piaţa neagră constituie circa 160000 de lei.
Proprietarul acestui lot s-a dovedit a fi un locuitor a satului Parcani, raionul Şoldăneşti, în vârstă de 41 de ani.
Un alt caz de creştere a plantelor de cânepă a fost depistat în satul Nicoreni, raionul Drochia. Aici, de asemenea într-un lan de floarea soarelui de 1,5 ha, care aparţinea unui localnic creşteau circa 1000 de plante verzi de cânepă. Valoarea totală a substanţelor narcotice sechestrate pe piaţa neagră constituie 640000 de lei.
Potrivit poliţei, suspectul este anterior judecat pentru comiterea unor infracţiuni similare şi practică această activitate de o perioadă îndelungată.
Audiaţi de poliţişti, ambii proprietari au relatat că drogurile sunt crescute pentru a fi comercializate pe teritoriul ţării.
Cel de-al treilea caz a fost depistat într-o gospodărie din satul Moscovei, raionul Cahul. Aici pe un lot aferent casei au fost depistate circa 340 plante de cânepă. Suma totală a drogurilor pe piaţa neagră constituie circa 240000 de lei.
În toate aceste cazuri a fost iniţiată câte o cauză penală în baza art.217, al.4 Cod Penal al Republicii Moldova „Circulaţia ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope sau a precursorilor”. Conform legislaţiei în vigoare persoanele culpabile de comiterea unor asemenea fărădelegi riscă închisoare de la 4 la 6 ani.
Direcţia antidrog, în parteneriat cu alte subdiviziuni de specialitate ale MAI, va întreprinde toate măsurile în lupta cu problemele asociate narcomaniei şi are scopul principal - de a obţine reducerea semnificativă a ritmului de răspîndire a drogurilor, distrugerea pieţei de desfacere şi minimalizarea daunelor cauzate de droguri comunităţii noastre.
De la începutul anului curent poliţia a înregistrat 1591 cazuri legate de narcomanie.

Centrul de presă al MAI
16 august 2009