O crimă teribilă a avut loc, la mijlocul lunii octombrie, la o întreprindere specializată în afaceri cu materiale de construcţie din oraşul Cahul. Paznicul, în vârstă de 38 de ani, originar din satul Colibaş, a fost găsit de colegii de serviciu, în dimineaţa de 22 octombrie, cu semne de moarte violentă.
Astfel, în cadrul acţiunilor preliminare de urmărire penală şi, conform concluziei medicului legist, s-a stabilit că, moartea bărbatului a survenit din cauza unor lovituri provocate de un obiect dur în regiunea capului.
După un șir de acțiuni de investigații operative, oamenii legii au identificat și reținut, recent, făptașii. Forțele de ordine au stabilit că, principal suspect se face colegul de serviciu al victimei, în vârstă de 31 de ani, din satul Andruşul de Jos, același raion, care activa în calitate de hamal la aceeași întreprindere. Bărbatul, împreună cu un prieten de al său, de 20 de ani, originar din oraşul Cahul, a pus la cale un "plan de îmbogăţire". Astfel, pe timpul nopţii, prin acces liber, suspecţii, au intrat pe teritoriul întreprinderii, unde au servit băuturi alcoolice cu victima. După mai multe pahare de cinste, suspecţii și-au bătut colegul, aplicându-i și o lovitură în cap cu o piatră. Scopul acestora era de a sustrage banii din safeul magazinului de pe teritoriul întreprinderii.
Tipii au sustras 25 mii de lei și au lăsat victima să zacă însîngerată. Ca rezultatul traumelor primite, paznicul a decedat pe loc.
În prezent, suspecţii sunt cercetați penal în baza art.145 al.1 și 188 Cod Penal al RM „Omor intenţionat” și "Tâlhăria". Dacă vor fi găsiți vinovați, cei doi riscă să facă pușcărie de la 12 la 20 de ani, sau detenţie pe viaţă.
Centrul de presă al DP al MAI,
3 noiembrie 2011