Mergi la conţinutul principal

Nu evaluăm costul contravenţiilor în sume băneşti, ci în vieţi omeneşti

Efectuînd analiza datelor statistice privind accidentele rutiere comise în perioada a 7 luni ale anului curent, se constată o creştere în acest sens. În pofida acţiunilor profilactice desfăşurate în scopul minimalizării acestui fenomen nu se reuşeşte o diminuare la cote maxime a numărului accidentelor rutiere.
Este demonstrat faptul că frecvenţa accidentelor rutiere reprezintă interacţiunea a trei factori principali: om, vehicul, condiţiile rutiere.
Dacă factorii, cum ar fi drumurile deterioarate, infrastructura neadaptată - pot fi înlăturaţi şi ajustaţi tehnic, atunci responsabilitatea personală la trafic este pusă la discreţia fiecărui conducător auto, factorul uman rămânând a fi principala cauză în comiterea accidentelor rutiere. Prin majorarea costului amenzilor, prin implementarea noilor metode de documentare, este posibilă diminuarea doar parţială a accidentelor rutiere şi doar pe porţiunile supravegheate.
Direcţia poliţiei rutiere din cadrul Ministerului Afacerilor Interne intenţionează să aducă în conştiinţa participanţilor la trafic propria responsabilitate şi etică rutieră. Scopul acţiunilor agenţilor de circulaţie nu este de a colecta amenzi, ci de a diminua riscurile la trafic. Pe lîngă factorii imprevizibili sunt o mulţime de factori care pot fi controlaţi nemijlocit de participanţii la trafic.
În acest context oamenii legii se adresează către toţi cetăţenii implicaţi în trafic să nu evaluze costul contravenţiilor în sume băneşti ci în vieţi omeneşti.
Astfel, pe parcursul primelor 7 luni ale anului curent au fost înregistrate 1465 accidente rutiere (-0.5% comparativ cu perioada analogică din anul trecut) soldate cu 182 persoane decedate (-16.9%, a.p.219) şi 1.888 traumatizate (+1.2%, a.p.1865).
În municipiul Chişinău s-au produs 671 (+6.5%, a.p.630) accidente rutiere, soldate cu 31 (-39,2%, a.p.51) persoană decedate şi 850 (+5.7%, a.p.804) traumatizate.
Din numărul total de accidente, cea mai mare parte o constituie tamponarea pietonilor – 520 accidente (35,5% din numărul total de accidente comise în perioada respectivă).
De asemenea, sunt înregistrate numeroase accidente cu implicarea minorilor, de la începutul anului fiind comise 315 accidente de acest gen, soldate cu 22 minori decedaţi şi alţi 335 traumatizaţi. Aceste date impun elaborarea noilor strategii şi metode de sporire al siguranţei copiilor implicaţi în traficul rutier.
Pe lîngă acţiunile de profilaxie, oamenii în epoleţi duc tratative pentru a redresa situaţia la capitolul parcărilor şi locurilor pentru staţionarea automobilelor în oraş.
În ordinea de zi este inclusă colaborarea mai eficientă a Direcţiei poliţiei rutiere cu autorităţile publice locale, precum şi relaţia cu mass-media.

Centrul de presă
12 august 2010