Mergi la conţinutul principal

Noi victime ale accidentelor de circulaţie

Două accidente rutiere au surpat viaţa a două persoane. Tragediile s-au produs la diferenţa de o zi.

Primul impact a avut loc la data de 30 noiembrie 2009, aproximativ la ora 12.00, pe traseul Chişinău-Ungheni, km.55. Un tânăr din capitală, în vârstă de 24 de ani, conducând automobilul de model „Audi 80”, intrând întro curbă, nu s-a isprăvit cu conducerea, a derapat şi s-a tamponat într-un pilon electric. Ca rezultat, şoferul a decedat pe loc, iar doi pasageri cu vârste de 25 şi 28 de ani s-au ales cu diverse traumatisme.

Cazul este cercetat de poliţia din Călăraşi. Oamenii legii presupun, că esenţiala cauză a accidentului a constituit-o excesul de viteză.

Cea de-a doua tragedie s-a produs la 1 decembrie, curent, în municipiul Bălţi. Un automobil de model „Alfa Romeo”, condus de un bălţean de 26 de ani, a tamponat un pieton, care traversa strada neregulamentar. Ca rezultat al ciocnirii, pietonul, o femeie de 51 de ani, a decedat la faţa locului.

Alte circumstanţe sunt cercetate de poliţia din Bălţi.

Direcţia poliţiei rutiere se adresează tuturor participanţilor la trafic să respecte regulile de circulaţie şi limitele de viteză, să cupleze centura de siguranţă şi să fie precauţi la volan.

Pe parcursul anului curent au avut loc 2786 accidente rutiere, în care 364 persoane au decedat, altele 2764 fiind traumatizate.