Fenomenul infracţionalităţii transfrontaliere subminează economia naţională, facilitează concurenţa neloială şi introducerea mărfurilor pe teritoriul Republicii Moldova fără achitarea plăţilor vamale.
“Afacerea” aduce câştiguri uriaşe în buzunarele “ilegaliştilor”, unii dintre aceştia dobândind sume fabuloase. Se câştigă foarte bine din speculaţia aceasta, pentru că nu se plătesc impozite şi atunci tot profitul le rămâne celor care se ocupă cu contrabanda.
Astfel, scopul angajaţilor Ministerului Afacerilor Interne antrenaţi în desfăşurarea activităţilor antifraudă este de a preveni, contracara, depista şi demasca pe cei care se ocupă cu acest gen de infracţiune. Activităţile desfăşurate de oamenii legii în vederea combaterii traficului ilicit de mărfuri sunt axate şi derivă din prevederile Programelor de Stat, Hotărârile de Guvern şi a Colegiului MAI.
Recent, ca urmare a unor acţiuni investigativ -operative întreprinse, ofiţerii Secţiei investigare a fraudelor Bălţi, (SIF) au somat în satul Ciorna, raionul Rezina, un microbuz de model „Wolksvagen LT”, condus de un bărbat de 29 de ani. La momentul controlului în unitatea de transport au fost depistate 1.300 litri de motorină, tăinuită în locuri special amenajate, fără careva acte de provenienţă. Marfa, în valoare de circa 16.000 lei a fost procurată de la Concernul „Sherif” din oraşul Rîbniţa fiind transportată în ţară cu barca peste râul Nistru. Din informaţiile preliminare, motorina urma să ajungă în România pentru a fi vândută la un preţ mai mare.
În alt caz, cei de la SIF au stopat pe traseul Sculeni-Bălţi un automobil de model „VW Pasat ” care transporta circa 300 kg de mezeluri în asortiment, fără a fi declarate la trecerea prin punctul vamal Sculeni. Producţia estimată la circa 35 000 lei urma să ajungă la pieţele din municipiul Bălţi.
În ambele cazuri marfa a fost confiscată, iar oamenii legii cercetează fărădelegile în vederea stabilirii tuturor circumstanţelor şi persoanelor implicate pentru a lua o decizie conform legii RM.
De notat că, în scopul protejării consumatorilor şi evitării apariţiei pe piaţa autohtonă a mărfurilor de proastă calitate, oamenii legii vor continua toate măsurile investigativ-operative necesare cu atragerea la răspundere a persoanelor culpabile. Totodată, poliţia face un apel în legătură cu alimentele pe care le cumpărăm: citiţi eticheta produselor şi verificaţi cu atenţie să nu fie depăşită data limită de consum sau să nu prezinte semne alterare depozitării impropii. Şi, mai mult decât atât, reclamaţi orice abatere care v-ar putea pune în pericol sănătatea.
Centrul de presă
25 octombrie 2010