Mergi la conţinutul principal

Migraţie ilegală organizată de .... membrii unei formaţiuni politice

Ca rezultat al unei informaţii operative, angajaţii Ministerului Afacerilor Interne au stabilit că în luna iulie 2008 o formaţiune politică din Moldova a organizat o deplasare în Franţa, pentru un grup de 15 tineri, incluşi în lista delegaţiei în calitate de adepţi ai acestui partid.

În procesul investigaţiilor preliminare s-a stabilit că grupul respectiv s-a deplasat în oraşul Carpentrans, Franţa la invitaţia Asociaţiei franceze „Mouvement des Jeunes Socialistes”, pentru a participa la cea de-a IX tabără de vară în perioada 25-31 iulie 2008.

La expirarea termenului de viză trei persoane din cadrul delegaţiei: Ion Popov, de 22 de ani, originar din satul Başcalia, raionul Basarabeasca, Sergiu Sin şi Sergiu Covaci de 23 de ani şi respectiv 21 de ani, ambii locuitori ai satului Slobozia Mare, raionul Cahul nu au revenit în ţară, continuând să se afle clandestin în spaţiul schengen. Alte două persoane: Olga Terenovschi de 22 de ani, originară din oraşul Ungheni şi Adrian Petrenco, de 23 de ani au depus acte false la Consulat, din care considerente le-a fost din start refuzată eliberarea vizelor.

Conform cercetărilor de specialitate s-a stabilit că scrisorile de recomandare din numele partidului au fost pregătite de secretarul acestei formaţiuni Oleg Ţulea la propunerea reprezentanţei teritoriale din oraşul Cahul şi semnate de preşedintele partidului.

Drept rezultat al investigaţiilor întreprinse s-a stabilit că la Consulat au fost depuse documente primare false (carnete de muncă, certificate confirmative de la locul de muncă şi confirmări de la instituţii de învăţământ), fapt confirmat prin constatările tehnico-criminalistice efectuate.

În acest caz au fost iniţiate trei cauze penale conform prevederilor articolului 361 Cod Penal al RM „Confecţionarea, deţinerea, vânzarea sau folosirea documentelor oficiale, a imprimatelor, ştampilelor sau sigiliilor false”.

Conform legislaţiei în vigoare persoanele culpabile de comiterea unei asemenea infracţiuni riscă închisoare de până la 5 ani.

Actualmente, forţele de ordine întreprind acţiuni investigativ-operative în vederea localizării celor trei cetăţeni rămaşi în spaţiul schengen cu scopul reîntoarcerii lor în ţară. Totodată, poliţia cercetează cazul pentru a identifica toate persoanele implicate în această fărădelege.

 

Centrul de presă al MAI
14 ianuarie 2008