Mergi la conţinutul principal

Jaf în plină stradă

Duminică, 7 martie 2010, în plină stradă o locuitoare a capitalei a fost jefuită.

În jurul orei 20.00, în staţia de troleibuz de pe strada Ceucari 1/1, o tânără, în vârstă de 21 de ani aştepta un mijloc de transport pentru a se deplasa spre casă. În acel moment din spate a fost atacată de un bărbat necunoscut care a încercat să-i sustragă geanta.

În pofida faptului că femeile sunt numite „sexul frumos, dar slab”, fata nu s-a speriat şi a încercat să-şi apere cu dârzenie bunurile, în valoare de circa 2 000 de lei, pe care le avea în poşetă. Cu toate acestea, tâlharul a reuşit să smulgă geanta din mâini fugind într-o direcţie necunoscută.

La altercaţiile dintre suspect şi victimă au reacţionat trecătorii şi o patrulă a Unităţii Militare 1001 a Ministerului Afacerilor Interne care au reuşit, să-l reţină pe tip şi să-l predea echipajului „902”. Suspectul s-a dovedit a fi un tânăr, de 24 de ani domiciliat în municipiul Chişinău. Insul nu este la prima abatere, el a revenit, recent, din închisoare unde şi-a petrecut ultimii cinci ani pentru comiterea unui furt.

Acţiunile individului sunt cercetate de oamenii legii în cadrul unei cauze penale iniţiate în baza art. 187, al. 2 Cod Penal al Republicii Moldova „Jaful”. Dacă instanţa de judecată îl va găsi vinovat atunci bănuitul riscă să se întoarcă în puşcărie pentru încă un termen de la 3 la 7 ani.

De la începutul anului 2010, poliţia a înregistrat 187 jafuri.

  

9 martie 2010
Centrul de presă al MAI