Mergi la conţinutul principal

Întrevederea conducerii SPIA cu Înalt consilierul UE în domeniul anticorupție, Pawel Wojtunik

Astăzi, 15 decembrie 2016, şeful Serviciului protecție internă și anticorupție al MAI, colonelul de poliție Vitalie Moisei împreună cu șefii Direcțiilor din cadrul SPIA, au avut o întrevedere cu Înalt consilierul UE în domeniul anticorupție pe lângă oficiul Prim-ministrului, Pawel Wojtunik.

 

În cadrul întrevederii a fost abordat segmentului anticorupție al MAI, pentru o ulterioară actualizare a competențelor și atribuțiilor Serviciului protecție internă și anticorupție al MAI.

 

Șeful SPIA a trecut în revistă eforturile depuse de Serviciul protecție internă și anticorupție al MAI privind prevenirea şi combaterea corupţiei, promovarea conceptului “Toleranță zero față de corupție”, dar și alte activități desfășurate în ultima perioadă.

  

Înalt consilierul UE în domeniul anticorupție pe lângă oficiul Prim-ministrului, Pawel Wojtunik s-a arătat interesat de activitatea SPIA, dorind să afle cât mai multe despre competențele și sfera de activitate ale Serviciului.

 

Părțile au mai discutat despre experienţa internaţională în domeniul anticorupție, mecanismele de implementare a strategiilor anticorupţie, precum şi măsurile prioritare cărora trebuie să le fie acordată o atenţie imediată.

 

Pawel Wojtunik este noul consilier pe domeniul de anticorupție al Prim-ministrului Republicii Moldova. Acesta a activat în perioada 2009 – 2015, în funcția de şef al Biroului Central Anticorupție din Polonia, reuşind să înregistreze performanţe deosebite în activitatea sa.  Anterior, consilierul Wojtunik a ocupat diverse funcţii de conducere în instituţii cu atribuţii de combatere şi prevenire a crimei organizate şi terorismului.

 

Serviciul relații publice al SPIA