O grupare bine organizată specializată în comiterea furturilor, jafurilor şi atacurilor tâlhăreşti a fost anihilată recent de angajaţii Comisariatului general de poliţie mun. Chişinău. Este vorba despre şase inşi, cu vârste cuprinse între 17 şi 36 de ani, originari din raionul Ştefan–Vodă, Străşeni şi din capitală, toţi anterior judecaţi pentru comiterea unor infracţiuni similare. Aceştia pe parcursul lunilor iunie-iulie 2009 au săvârşit două furturi din locuinţe şi un atac tâlhăresc în raionul Străşeni. Unul dintre cele mai de rezonanţă furt fiind comis într-o locuinţă din oraşul Străşeni.
Ca rezultat al acţiunilor operative de investigaţie s-a stabilit că în noaptea de 27 spre 28 iunie curent, şase persoane necunoscute, cu cagule pe cap au intrat abuziv într-o casa de locuit din oraşul Străşeni. Astfel, pătrunzând în casă tipii i-au aplicat stăpânului multiple lovituri, după care l-au imobilizat şi i-au legat mâinile şi picioarele cu un fir electric. Ulterior, l-au ameninţat cu un cuţit şi l-au asfixiat cu o sacoşă de polietilenă, somându-l sa spună unde sunt ascunşi banii şi lucrurile de preţ.
Impus şi speriat de situaţie, stăpânul le-a deschis suspecţilor tainele casei. După ce au sustras bijuteriile şi banii au dispărut de la locul comiterii infracţiunii. Văzându-se scăpat din mâinile fărădelegiuitorilor bărbatul a alertat forţele de ordine.
Imediat, la faţa locului s-a deplasat grupa operativă a poliţiei criminale din cadrul Comisariatului. Astfel, oamenii legii au constat că valoarea totală a prejudiciului este de 31000 de lei şi au iniţiat un plan special de măsuri investigativ-operative. În acelaşi scop au fost create mai multe grupe mobile care au activat în regim non-stop şi au efectuat verificări de specialitate pe întreg teritoriul raionului Străşeni. Astfel, s-a reuşit reţinerea celor şase suspecţi.
Cercetările poliţieneşti au mai stabilit că gruparea a mai comis un furt dintr-o casă de locuit şi un atac tâlhăresc asupra unei femei de la care au sustras bunuri materiale în sumă de circa 24000 de lei – ambele din oraşul Străşeni.
Audiaţi de forţele de ordine inşii şi-au recunoscut pe deplin vina povestind cu amănuntul cele întâmplate.
Ca rezultat al informaţiilor acumulate, ofiţerii CGP mun. Chişinău au efectuat o percheziţie la domiciliul unuia dintre delicvenţi unde a fost depistată o sacoşă cu substanţe narcotice – marijuana.
În prezent, forţele de ordine cercetează cazul în vederea stabilirii tuturor circumstanţelor incidentului, precum şi stabilirea complicităţii acestui grup de persoane la comiterea altor fărădelegi de acest gen pe teritoriul ţării.
În acest caz a fost iniţiată o cauză penală în baza art. 188 al 4 Cod Penal al Republicii Moldova “Tîlhăria”. Conform legislaţiei în vigoare persoanele culpabile de comiterea unor asemenea infracţiuni se pedepsesc cu închisoare de la 8 la 15 ani cu amendă în mărime de la 20000 la 100000 de lei.

Centrul de presă al MAI
4 septembrie 2009