Mergi la conţinutul principal

Încălcarea drepturilor de autor şi conexe

Recent, în adresa Direcţiei de combatere a crimei organizate din cadrul Departamentului serviciilor operative a MAI a parvenit o informaţie operativă, precum că la sediul SRL „Neomuzic” de pe strada Socoleni din capitală se înregistrează programe, filme şi opere muzicale cu încălcarea dreptului de autor şi conexe.
Astfel, la data de 22 iulie curent, ca urmare a percheziţiei la SRL-ul „Neomuzic”, fondator Grigore Patraşcu, în vârstă de 57 de ani, oamenii legii au depistat 6000 bucăţi compact-discuri înregistrate. În urma verificării informaţiilor plasate pe discurile rigide ale blocurilor de sisteme computerizate a fost constatată instalarea şi folosirea soft-urilor nelicenţiate de pe 4 discuri rigide, care au fost ridicate. Prejudiciul cauzat deţinătorilor de drepturi fiind de peste 100 000 lei.
Actualmente, este iniţiată procedura de expediere a suporţilor materiale de informaţie către Agenţia de Stat pentru proprietatea intelectuală (AGEPI), în scopul efectuării expertizei specializate pentru stabilirea valorii drepturilor violate, precum şi iniţierea unei cauze penale în baza art.185, al.1 Cod Penal al RM „Încălcarea dreptului de autor şi a drepturilor conexe”. Conform legii, comiterea acestui delict se pedepseşte cu amendă de la 16 000 la 20 000 lei sau cu muncă nemunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă de la 40 000 la 80 000 lei cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 1 la 5 ani.
De la începutul anului 2009 de către angajaţii MAI au fost instrumentate 19 dosare penale pentru încălcarea dreptului de autor şu drepturilor conexe cu un prejudiciu total cauzat titularilor de drepturi în valoare de circa 4 mln.lei şi 3 procese verbale administrative cu un prejudiciu de circa 120.000 lei.

Centrul de presă a MAI
24 iulie 2009