Mergi la conţinutul principal

Haine şi încălţăminte de contrabandă

Recent, angajaţii Secţiei investigare a fraudelor din cadrul MAI, au desfăşurat acţiuni operativ-profilactice pe teritoriul ţării, având ca scop prevenirea şi combaterea delictelor de pe piaţa internă, protejarea intereselor legitime şi drepturilor consumatorilor şi producătorilor autohtoni.
Astfel, pe traseul Chişinău-Bender, oamenii legii au stopat un automobil de model „Mercedes Viano”, condus de un bărbat de 39 de ani, care transporta încălţăminte pentru dame şi barbaţi, haine pentru copii, ochilari de soare şi alte mărfuri de larg consum, procurate de la piaţa en-gross „km 7” din oraşul Odesa, Ucraina. Ca urmare a controlului de specialitate s-a stabilit că, marfa, în valoare de 300 000 lei, era transportată în lipsa actelor de provenienţă.
Un alt caz a fost înregistrat în municipiul Chişinău, unde a fost verificat un automobilul de model „Toyota Land Cruiser Prado. Şoferul, în vârstă de 41 de ani, transporta mărfuri de larg consum în valoare de 80 000 lei, fără niciun act provenienţă legală.
Actualmente forţele poliţieneşti acumulează toate probele necesare în vederea stabilirii tuturor circumstanţelor acestor cazuri precum şi gradul de culpabilitate a contravenienţilor care urmează a fi atraşi la răspundere .

Centrul de presă al DP,
23 iunie 2011