Mergi la conţinutul principal

Grupare criminală destructurată de ofițerii SPIA (Video)

Serviciul protecție internă și anticorupție (SPIA) al MAI, anunță despre destructurarea unei grupări criminale specializată în trafic de arme, muniții și droguri din autoproclamata republică nistreană pe teritoriul Republicii Moldova. 

 

Ca urmare a desfășurării unui complex de măsuri speciale de investigații și acțiuni de urmărire penală, de către ofițerii SPIA, de comun cu Procurorii secţiei exercitare a urmăririi penale în cauze de criminalitate organizată şi excepţionale a Procuraturii Generale, s-a stabilit că, gruparea criminală transporta armamentul pe cale fluvială din autoproclamata republică nistreană și că aceasta era constituită din 8 membri activi şi persoane de încredere, care anterior au fost atraşi la răspundere penală pentru comiterea infracţiunilor grave.

Pe cazul dat a fost inițiat un dosar penal în baza indicilor infracţiunii prevăzute de art. 290 al 2 lit.b) Cod penal al Republicii Moldova (purtarea, păstrarea, procurarea, fabricarea, repararea sau comercealizarea ilegală a armelor şi muniţiilor, sustragerea lor de două sau mai multe persoane).

În cadrul investigaţiilor au fost infiltraţi doi investigatori sub acoperire, care urmare negocierilor desfăşurate cu membrii grupării, au convenit la efectuarea unei tranzacţii de armament. Astfel, în raionul Rezina, pe malul rîului Nistru, a avut loc întîlnirea între membrii grupării criminale și investigatorii sub acoperire, în cadrul căreia a fost efectuată o achiziţie de control contra unei sume de 1200 de euro, fiind procurată o armă de foc cu ţeavă ghintuită, pistol-automat „AKSU” kal. 5.45, patru încărcătoare şi 100 cartuşe de luptă. 

Ulterior, au fost efectuate 4 percheziţii la domiciliile membrilor grupării criminale în regiunea de nord a ţării (or. Rezina) şi regiunea sud (or. Basarabeasca), fiind depistate şi ridicate: 1 pistol-automat AKSU, 2 arme de vînătoare cu ţeavă lisă de model  “TOZ-34” calibrul 12 mm, 1 pistol cu glonţ  de model Beretta – 84 FS, calibrul 9x17 mm, 1 pistol cu glonţ de  model Baikal 422, calibrul 9 mm și 1 pistol traumatic de model PM. Din muniții au fost depistate 73 cartușe calibrul 12 mm, pentru arme cu ţeavă lisă, 4 încărcătoare pentru AKSU, calibrul 5,45 mm,  100 cartuşe pentru AKSU, calibrul 5,45 mm, precum și 2 baionete, 7 cuţite de vînătoare confecţionate artizanal, 1 pumnal confecţionat din plumb și 1 bită de metal.

Tot în cadrul percheziţiilor desfăşurate, la domiciliul unuia din figuranţi a fost depistat un laborator artizanal amplasat în subsolul casei, înzestrat pentru creșterea plantelor cu conținut narcotic (cînepă), unde se aflau dispositive clandestine pentru irigare și menținerea temperaturei și energiei, pentru sporirea creșterii plantelor,  metoda utilizată –„hidropon”, presupune creșterea plantelor fără sol, o metodă  de cultivare  care stimulează creșterea prin controlul cantității de apă, sărurilor minerale  și cel mai important al cantității oxigenului dizolvat în apă. Materia primă este adusă din statele membre ale UE.

Astfel, în subsolul casei au fost depistate 38 de ghiveciuri cu plante de cînepă cu o înălțime de pînă la 1 m, iar în grădina casei 45 plante de cînepă, cu o înălțime de peste 2 m.

La moment 5 figuranți și-au recunoscut integral vina și au dat acordul să conlucreze cu organul de urmărire penală la stabilirea și altor membri activi ai grupării. Totodată, sunt desfășurate investigații, în scopul identificării locului aflării liderului grupării, care este un militar în rezervă al forțelor armate din autoproclamata republică nistreană, particpant activ la conflictul armat din anul 1992.

În continuare sunt desfășurate investigații în scopul stabilirii implicării directe sau indirecte la comiterea altor infracțiuni grave, deosebit de grave și exceptional de grave ale membrilor grupării, precum și aportul/rolul structurilor responsabile de documentarea acestor genuri de crime. 

 

ÎN ATENȚIA MASS-MEDIA!

 

La preluarea informației din comunicatele publicate de către Serviciul relații publice al SPIA al MAI,  în mod obligatoriu se indică sursa, iar în textul știrii se va indica autorul operațiunii, exemplu: "SPIA" sau "Serviciul protecție internă și anticorupție al MAI".

La preluarea imaginilor video nu se exclude Inserția "SERVICIUL PROTECȚIE INTERNĂ ȘI ANTICORUPȚIE"!

 

Serviciul relații publice al SPIA 

 

SPIA pe facebook twitter youtube