Trei tineri din capitală au fost reţinuţi, recent, de poliţie fiind suspectaţi de furt. Prinderea acestora a avut loc la scurt timp după săvârşirea infracţiunii.
Angajaţii Direcţiei poliţiei transporturi a Ministerului Afacerilor Interne au fost sesizaţi despre furtul unei genţi de dame chiar din biroul contabilei Î.S. „Căile ferate din Moldova. În geantă se aflau două carduri bancare (cu circa 10 000 lei), buletinul de identitate, mănuşile, două portmonee şi 270 lei.
Graţie acţiunilor operative de investigaţie iniţiate de colaboratorii DPT MAI, suspecţii au fost identificaţi şi reţinuţi. Aceştia s-au dovedit a fi patru tipi, cu vârsta cuprinsă între 26 şi 29 ani. Audiaţi de poliţie, aceştia au recunoscut, că au pătruns în cabinetul „ţintă” în timpul prânzului, prin alegere de chei.
De menţionat, că unul dintre făptaşi a fost anterior judecat pentru infracţiuni similare, la domiciliul acestuia fiind depistate bunurile sustrase.
Indivizii sunt cercetaţi penal în baza art. 186 al.2 Cod Penal al RM. Potrivit legislaţiei, persoanele culpabile de comitea unei asemenea fărădelegi riscă o pedeapsă cu amendă de la 6 000 la 10 000 de lei sau privaţiune de libertate pe un termen de la 1 la 4 ani.

Centrul de presă al MAI
20 martie 2010