Mergi la conţinutul principal

Furt de motorină

La începutul săptămânii curente, în urma măsurilor întreprinse de angajaţii poliţiei transporturi, pe sectorul de cale ferată Bălţi-Ungheni, în trenul suburban de pasageri de pe ruta Bălţi-Ungheni, a fost documentată sustragerea în flagrant a 80 litri de motorină.

Ca urmare, s-a stabilit că din secţia de motoare a trenului, condus de mecanicul în vârsă de 50 de ani împreună cu ajutorul mecanicului de 45 de ani, ambii din raionul Ungheni, au fost aruncate patru vase a câte 20 litri fiecare.

Motorina a fost preluată de către complicii acestora, de 24 şi 40 de ani, locuitori ai satului Scumpia, Făleşti, care au încărcat marfa într-un automobil de model „W-Golf 3”.
Pe cazul dat a fost iniţiată o cauză penală în baza art. 191 al.2 lit. b) Cod Penal „Delapidarea averii straine” şi făptașii riscă o pedeapsă cu amendă până la 20 000 de lei sau închisoare până la 6 ani.

Centrul de presă al DP MAI,
15 iunie 2012