Mergi la conţinutul principal

Fost membru al unei grupări criminale riscă ani grei de puşcărie

Din multiplele probleme care stau acum în faţa societăţii noastre, cu tendinţă de a ocupa primul loc, se plasează narcomania şi traficul de droguri, urmată de traficul de persoane, deţinerea ilegală de arme şi muniţii, probleme ce ameninţă grav sănătatea publică, viitorul generaţiei, dezvoltarea societăţii şi stabilitatea socială.

Ministerul Afacerilor Interne continuă să întreprindă acţiuni de anvergură în scopul contracarării tuturor genurilor de infracţiuni. În acest sens, combaterea fenomenelor vizate, constituie o prerogativă a oamenilor în uniformă.

Acum o lună, la adresa ofiţerilor de poliţie a parvenit o informaţie operativă precum că un fost membru activ al organizaţiei criminale „Micu”, care a activat între anii 1996-1998, deţine la domiciliul său substanţe narcotice şi muniţii.

Oamenii legii au purces la monitorizarea informaţiei, acţiune ce s-a finalizat cu reţinerea persoanei. Tipul are vârsta de 35 de ani şi domiciliază în satul Puhăceni, raionul Anenii Noi.

După o percheziţie de specialitate la gospodăria acestuia, forţele poliţieneşti au ridicat circa 2 kg de substanţă vegetală mărunţită cu miros specific de marijuana, două plăci presate în stare solidă de culoare cafenie (haşiş) cu masa de 500 grame, un pistol de model nestabilit cu şase cartuşe, două grenade cu inscripţia RKG-3 EM, două focoase la grenade şi 20 de cartuşe de calibru 7,62. Valoarea totală a „mărfii” pe piaţa neagră se estimează la circa 100 000 lei.

În acest caz au fost iniţiate două cauze penale în baza articolelor 217, al.4 „Circulaţia ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor fără scop de înstrăinare” şi 290 „Purtarea, păstrarea, procurarea, fabricarea, repararea sau comercializarea ilegală a armelor şi muniţiilor”. Pentru comiterea unor asemenea infracţiuni suspectul riscă până la 5 ani de puşcărie.

În prezent, poliţia cercetează cazul în vederea provenienţei cartuşelor şi grenadelor, stabilirea modelului pistolului precum şi expertizarea fizică şi chimică a substanţelor narcotice.

De notat, orice informaţie recepţionată de la cetăţeni cu privire la persoanele care se abat de la lege, va fi o contribuţie enormă în vederea eradicării, în comun, a acestor vicii a societăţii.

Centrul de presă al MAI
22 octombrie 2009