Poliţia a identificat persoana care a răspândit gaz lacrimogen în ziua de 30 septembrie, curent, în incinta Şcolii generale nr.6 din capitală. Cercetările poliţieneşti au stabilit că suspectul s-a dovedit a fi un elev din aceiaşi şcoală.
Reiterăm, la data de 30 septembrie 2009, în jurul orei 11.00 la sectorul de poliţie nr.6 al Comisariatului de poliţie Botanica a parvenit un apel telefonic de la directorul-interimar al Şcolii medii generale nr.6 din capitală. În declaraţie se spunea că la etajul 2, în aripa dreaptă a instituţiei, se simte un miros specific de gaz, care provoacă tuse şi lacrimi.
Ajunşi la faţa locului oamenii legii au întreprins acţiuni de evacuare a persoanelor aflate în incinta şcolii. De asemenea, a fost audiat corpul didactic, elevi, care au comunicat că nu cunosc cauza producerii mirosului de gaz.
Ca urmare a bulversărilor care au avut loc, oamenii legii au declanşat un şir de acţiuni operative de investigaţie menite să identifice autorul incidentului. Acesta s-a dovedit a fi elevul clasei a 7-ea, în vârstă de 13 ani, a instituţiei nominalizate.
Audiat de forţele de ordine, şcolarul şi-a recunoscut fapta, spunând că la data de 29 septembrie curent, pe drum a găsit un balonaş. A doua zi, la sfârşitul lecţiei a treia, în coridor la etajul 2, a apăsat de câteva ori butonul balonaşului, după care a ieşit afară.
În acest caz a fost iniţiată o cauză administrativă în baza art.63 a Codului Contravenţiilor Administrative a RM (amendă de la 300 la 600 lei). Pentru fărădelegea săvârşită de elev sub incidenţa răspunderii vor cădea părinţii.
Centru de presă al MAI
2 octombrie 2009