Mergi la conţinutul principal

A fost depistat cadavrul bărbatului anunţat în căutare pe 4 mai

Poliţia din UTA Găgăuzia a depistat, în după-amiaza zilei de luni, 7 mai, cadavrul unui bărbat, cu semne de moarte violentă. Corpul neînsufleţit a fost găsit într-un şanţ, la aproximativ 10-12 km distanţă de oraşul Ciadîr-Lunga. Angajaţii MAI au reuşit să identifice persoana decedată, care s-a dovedit a fi consilierul Primăriei locale, în vârstă de 33 de ani, care a fost anunţat dispărut pe 4 mai, după ce pe 1 mai a ieşit din casă şi nu s-a mai întors.
Se presupune că victima ar fi avut asupra sa o sumă importantă de bani. Totodată, angajaţii poliţiei au identificat o persoană suspectată de comiterea acestei crimei, care este căutată.
Pe marginea acestui caz a fost deschisă o cauză penală, potrivit articolului 145 al Codului Penal – „Omor intenţionat.”
În prezent, poliția întreprinde toate măsurile operative de investigaţie, pentru a stabili toate circumstanțele acestui caz.