O chișinăuiancă, în vârstă de 33 de ani, a fost reținută de ofițerii Direcției generale servicii operative a Departamentului de poliție, Ministerul Afacerilor Interne, fiind suspectată de escrocherie. Aceasta s-a dovedit a fi sora unui deținut care, estorca bani prin diverse metode, prin telefon și rețele de socializare de la diferite persoane, suspecta având rolul de a acumula mijloacele financiare și a le transmite altor persoane care la moment nu sunt identificate. Poliția a documentat câteva cazuri de acest gen, prejudiciul cauzat victimelor ajungând la cifra de peste 200 mii de lei.
Ofițerii DGSO DP MAI au înregistrat o plângere de la un chișinăuian care, a declarat că a fost înșelat de un deținut de o sumă impunătoare de bani, sub pretextul realizării unui apartament cu două odăi în capitală. Deținutul a estorcat bani, motivând că acesta este un avans.
După un șir de acțiuni operative de investigație, ofițerii DGSO în conlucrare cu angajații Departamentului instituțiilor penitenciare al Ministerului Justiției au identificat persoana din penitenciarul nr 15 din orașul Cricova, stabilind că bărbatul nu este la prima abatere de acest gen. "Serviciul"său de zi de zi consta în înșelarea cetățenilor și estorcarea de sume bănești, pe care le prelua sora sa, domiciliată în capitală. Tipul își ispășeșete pedeapsa pentru omor, fiind condamnat la 20 de ani de închisoare. Acesta a format o schemă frauduloasă și invocând diverse motive, cel mai frecvent înșela persoane de gen femenin.
Efectuând o percheziție în celula deținutului, oamenii legii au depistat și ridicat telefonul mobil și două cartele prin intermediul cărora aveau loc înșelăciunile. Simultan, forțele de ordine au efectuat o percheziție și la domiciliul surorii deținutului, unde, la rândul său, au depistat telefonul mobil și cartela "sim"de pe care aceasta comunica cu victimele.
Actuamente sora deținutului este cercetată penal în baza art. 190 Cod Penal al RM "Escrocheria", care prevede o pedeapsă cu închisoare pe un termen de până la 15 ani, același termen riscă să se adauge și la fratele său.
Forțele de ordine continuă cercetările în vedera stabilirii tuturor complicilor și circumstanțeor acestui caz. De asemenea, poliția se adresează tuturor cetățenilor care au avut de suferit de pe urma fărădelegilor acestor persoane să sune la următoarele numere de telefon: 577-160, 577-895 sau 069888649.
Centrul de presă DP MAI
9 noiembrie 2011