Mergi la conţinutul principal

Două tentative de furt din aceiaşi locuinţă timp de o săptămână

La data de 19 martie curent, angajaţii Întreprinderii de Stat „Servicii Pază” a Ministerului Afacerilor Interne, au reţinut doi bărbaţi care au încercat să sustragă bunuri materiale dintr-o casă.

Astfel, la ora 00:34, în comuna Cricova, municipiul Chişinău, Dispeceratul Pază a primit semnalul de alarmă. Grupul de reacţionare operativă, ieşit la faţa locului, a depistat că un geam de la nivelul doi al imobilului este spart, fiind vizibile semne de pătrundere în interiorul acestuia. Blocând imobilul, gardienii publici au reuşit să reţină persoanele suspecte, după care au anunţat Comisariatul de poliţie al sectorului Râşcani.

Grupul operativ al comisariatului, sosit la faţa locului pentru documentarea cazului, a stabilit că suspecţii, cu vârsta de aproximativ 42 şi respectiv 35 ani, ambii locuitori ai com. Cricova, au fost eliberaţi recent din locurile de detenţie, unde au ispăşit pedeapsa pentru săvârşirea unei crime deosebit de grave.

Pe parcursul ultimei săptămâni, acesta este al doilea caz de intervenţie a aceleiaşi grupe operative, după primirea semnalului de „Alarmă”, declanşat la acelaşi obiectiv deservit de către ÎS „Servicii Pază” a MAI. Primul caz s-a produs pe data de 15 martie 2012, când un tânăr de 19 ani a fost reţinut, la fel, în flagrant, când intenţiona să pătrundă în locuinţa respectivă.

Pe ambele cazuri sunt desfăşurate acţiuni de urmărire penală, iar proprietarul imobilului a apreciat înalt profesionalismul şi operativitatea gardienilor publici din cadrul ÎS „Servicii Pază” a MAI.

Centrul de presă al DP MAI,
19 martie 2012