De către angajaţii poliţiei criminale a Comisariatului de Poliţie a sectorului Râşcani au fost reţinuţi, în flagrant, doi recidivişti în momentul în care au întrat într-un apartament de pe strada Florilor din Capitală.
Cu câteva zile în urmă oamenii legii au primit o informaţie operativă, potrivit căreia pe teritoriul municipiului au sosit din regiunea Odessa, două persoane, care planificau să comită o serie de crime grave.
Prelucrând informaţia operativă, s-a reuşit stabilirea identităţii celor doi suspecţi care s-au dovedit a fi Jerdeţchii Victor, în vârstă de 43 de ani şi Musoliov Dumitru, de 36 de ani, ambii de origine ucraineni, cu antecedente penale, aflaţii în căutare pentru infracţiuni similare în Ucraina.
De asemenea, au fost stabilite eventualele ţinte de atac ale infractorilor, fiind organizate ambuscade permanente, pe aceste adrese.
Astfel, în noaptea de 23 iunie, aproximativ în jurul orelor 2.30, suspecţii au încercat să pătrundă, de pe acoperiş, într-un apartament de la etajul 5 al unui bloc din strada Florilor, unul dintre infractori fiind neutralizat de colaboratorul operativ, care se afla în ambuscadă.
Al doilea complice, care se afla pe acoperiş, la pândă, sesizând faptul că sunt aşteptaţi de poliţişti, a încercat să scape de pedeapsă şi a sărit într-un copac, unde a şi rămas blocat între ramuri. Doar după intervenţia unei echipe de pompieri, bărbatul a fost scos de la înălţime şi imediat reţinut de poliţişti.
Audiaţi de oamenii legii, aceştia nu au putut justifica acţiunile sale, invocând diverse motive, recunoscând în cele din urmă, că intenţionau să sustragă din apartament o sumă impunătoare în valută. De asemenea, au relatat şi faptul că, câteva zile înainte, au pătruns ilegal pe teritoriul Republicii Moldova.
Pe cazul dat a fost pornită o cauză penală în baza art. 188, al. 2 al Codului Penal a Republicii Moldova. În cazul în care vor fi găsiţi vinovaţi, aceştia riscă o pedeapsă de până la 10 ani privaţiune de libertate.
Direcţia informare şi relaţii cu publicul
23 iunie 2010