Pentru Republica Moldova, traficul de fiinţe umane nu mai prezintă un fenomen inedit, constituind cea mai vulgară formă de discriminare şi violenţă împotriva fiinţelor umane, precum şi o formă modernă de sclavie a lor.
După anii 90, Republica Moldova a devenit un mare “donator” de carne vie către Turcia, Israel, Emiratele Arabe, Italia, Germania precum şi spre alte state europene. Pe lângă problema materială, ca factor care favorizează prostituţia există şi alte aspecte creatoare ale premiselor de victimizare: sărăcia sufletească, lipsa respectului faţă de sine, lipsa locului de muncă, lipsa unei profesii etc. Indiferent de modul şi motivul de traficare, toate aceste persoane sunt victime.
Prevenirea, combaterea comerţului cu femei, proxenetism şi traficul de copii continuă să fie sarcinile primordiale ale Centrului de combatere a traficului de persoane a Ministerul Afacerilor Interne, în faţa ofiţerilor fiind puse un şir de sarcini concrete.
Una din formele de contracarare a traficului ilicit de persoane este influenţa profilactică a poliţiei asupra fenomenelor prostituţiei şi proxenetismului pe teritoriul ţării şi prevenirea sau diminuarea extinderii lor peste hotare. Periodic se întreprind raiduri în saune, hoteluri, cluburi de noapte, pentru a depista careva spelunci de desfrâu.
Tot aici, acţiunile poliţiei sunt îndreptate spre combaterea pornografiei, sadismului şi cultului violenţei. Nu odată, forţele de ordine a pus capăt activităţilor meschine ale diletanţilor de filme porno, în care erau implicaţi minori. Graţie conlucrării eficiente a poliţiştilor noştri cu organismele internaţionale au fost smulse din bordelurile musulmane şi europene mii de femei din Republica Moldova. De asemenea, au fost retrase licenţele de la zeci de firme şi agenţii turistice, care sub pretextul organizării unor excursii, racolau femei pentru industria de sex.
Recent, ca rezultat a unor informaţii operative, angajaţii Centrului de combatere a traficului de persoane a MAI (CCTP) au anihilat activitatea a două grupuri de persoane specializate în racolarea moldovencelor pentru practicarea prostituţiei, peste hotarele ţării.
Ofiţerii CCTP împreună cu cei de la poliţia criminală de la Cahul şi colaboratori a Serviciului Grăniceri a SCF Chişinău - Aeroport au reuşit neutralizarea unei reţele care alimenta cu basarabene unele hoteluri din oraşul Instanbul, Turcia. Timp de o lună oamenii legii au monitorizat activitatea grupului, membrii domiciliaţi în Cahul şi Chişinău. Ca urmare a cercetărilor poliţieneşti s-a stabilit că o locuitoare a satului Colibaş, raionul Cahul, în vârstă de 27 de ani a fost racolată şi determinată de doi proxeneţi să meargă în Turcia să presteze servicii sexuale contra plată, salariul promis fiind de 2000 de dolari în decurs de trei luni.
Femeia a fost adusă la Chişinău şi cazată la un cuplu din sectorul Rîşcanovca, care avea rolul de a conduce victima spre Aeroportul din Chişinău, ridicarea biletului electronic şi asigurarea plecării ultimei la locul destinat.
Astfel, traficanţii au fost reţinuţi de poliţie chiar în momentul în care planurile erau pe punctul de a se realiza - victima era gata de decolare. Ajunsă pe pământ otoman moldoveanca urma să se prostitueze.
Din activitatea celei de-a doua tabere făceau parte cetăţeni ai Turciei, domiciliaţi în raionul Cahul, Republica Moldova. Aceştea, îşi ţinteau prada în locurile de agrement din Cahul, unde tinerele erau ademenite cu un serviciu bine plătit peste hotare, în Turcia. Astfel după zile de căutări în plasa străinilor a căzut o tânără, de 22 de ani, din satul Badicul-Moldovenesc. Fata a fost determinată să meargă într-un Club de noapte din Cipru de Nord, unde să presteze servicii sexuale, recompensa -5000 dolari pe lună.
Astfel, victimei i-a fost rezervat un bilet electronic pentru plecare, de asemenea, traficantul i-a ţinut „lecţii” de ajungere cu bine la locul destinat. Graţie intervenţiei prompte a oamenilor legii, tânăra a fost oprită din drumul spre infern, iar organizatorul călătoriei, cetăţean al Turciei, în vârstă de 54 de ani, a fost reţinut.
În ambele cazuri au fost iniţiate câte o cauză penală în baza art. 220 Cod Penal al RM „Proxenetismul”- conform căruia, suspecţii sunt pasibili până la 5 ani de puşcărie.
Zi de zi, în faţa ofiţerilor noştri sunt puse sarcini noi, fiindcă, deşi numărul femeilor repatriate este în continuă creştere, cel al tinerelor care îşi încearcă norocul peste hotare nu este în diminuare.
Centru de presă
22 septembrie 2010