Mergi la conţinutul principal

Contrabandă cu final de corupere

 La data de 10 aprilie 2012, ofițerii Direcției investigare a fraudelor, din cadrul Departamentului de poliție al Ministerului Afacerilor Interne, în colaborare cu angajații Serviciului Vamal, au depistat un lot de metale prețioase în proporții deosebit de mari, fiind tăinuit de ochii vameșilor la trecerea prin punctul vamal Palanca.
Imediat după trecerea controlului vamal, ofițerii DIF DP MAI au stopat un automobil de model «Toyota Avensis», pentru verificări de specialitate. În unitatea de transport au fost depistate 5 lingouri din aur, cu greutatea totală de 350 grame (proba 999,9). Conform cursului BNM valoarea mărfii trecute ilegal constituie suma de 220 000 lei.
În acest caz, în privința șoferului mașinii, de către Direcția urmărire penală a MAI a fost inițiată o cauză penală în baza art. 248 al. (5) Cod penal al Republicii Moldova «Contrabandă».
Potrivit legislației, persoana suspectată de o asemenea infracțiune urmează a fi reținută în baza art. 166 Cod de procedură penală al RM. Acest fapt trebuia să fie realizat de anchetatorul din cadrul DUP MAI care instrumentează cazul.
În scopul prevenirii cazurilor de nerespectare a legislației și combaterii corupției în rândurile organelor de urmărire penală, angajații DIF și DISI MAI au monitorizat desfășurarea anchetei. Astfel, paradox, anchetatorul care investiga cazul a fost prins în flagrant în momentul în care ridica 20 mii de lei de la suspectul principal în cazul de contrabandă cu aur. Potrivit cercetărilor polițienești, omul legii a estorcat de la bănuit 1500 de euro pentru a-i schimba măsura de reprimare: din reținere în interdicție de părăsire a teritoriului țării.
Despre faptul dat a fost sesizată şi Procuratura Anticorupţie. Prin urmare, de către Procuratura Anticorupţie a fost inițiată două cauze penale: în privința anchetatorului - în baza art. 324 alin. 2 lit. Cod penal «Corupere pasivă» și în privința suspectului în cazul cu lingourile din aur – în baza art. 325 «Corupere activă» .
Actualmente ambele persoane se află în detenție preventivă.
Centrul de presă DP MAI,
12 aprilie 2012