Mergi la conţinutul principal

Cafea cu iz de droguri

Angajaţi din cadrul Direcţiei servicii operative a MAI, în conlucrare cu serviciul antidrog al Serviciului Vamal, pe parcursul lunilor ianuarie-mai 2011 au documentat activitatea unei grupări criminale ce se ocupa cu traficul internaţional de droguri (transportarea prin contrabandă a heroinei din Turcia în Republica Moldova).
În urma efectuării unui şir de măsuri investigativ-operative şi de urmărire penală s-a stabilit că din gruparea dată făceau parte: un tânăr de 22 de ani din Cahul, doi tineri de 24 de ani – unul din satul Elizavetovca, raionul Donduşeni şi celălalt din municipiul Chişinău, precum şi încă două persoane, identitatea cărora urmează să fie stabilită. S-a constatat că membrii grupării date se deplasau în or.Istanbul, Turcia, de unde achiziţionau de la traficanţii de droguri – heroină la preţul 15 000 EURO pentru un kilogram. Substanţa achiziţionată o camuflau în pachete de cafea “Nescafe Gold”, pe care prin intermediul microbuzelor de pe ruta Istanbul-Cahul le trimiteau în Republica Moldova.
Astfel, la 18 mai, în or. Vulcăneşti a fost reţinut în flagrant delict cetăţeanul din Cahul, în momentul ridicării coletului expediat din Turcia. În colet au fost depistate două pachete de “Nescafe Gold”, în care era ambalat un kilogram de heroină (care în mun. Chişinău valorează aproximativ 800 000 de lei). Microbuzul cu colete a traversat hotarul de stat prin postul vamal Giurgiuleşti-Galaţi (auto), fiind supravegheat de ofiţerii Ministerului de Interne şi ai Serviciului Vamal, care pe tot parcursul efectuării măsurilor de investigaţie au conlucrat activ colectînd datele relevante despre canalul de trafic ilicit al drogurilor.
Pe faptul dat a fost pornită o cauză penală în temeiul art. 248 alin. (5) lit. b) şi d) Cod penal (contrabanda), care prevede o pedeapsă cu închisoare de la 3 la 10 ani, iar persoanele implicate au fost reţinute potrivit prevederilor art. 166 Cod procedură penală.

Direcţia informare şi relaţii publice, 

Serviciul presa, Serviciul Vamal  

19 mai 2011