Un tânăr, în vârstă de 24 de ani, a fost omorât de către amicul său. Crima a avut loc în satul Corjeuţi, raionul Briceni, în seara zilei de 7 iunie.
După ce a fost alertată poliţia, la fața locului s-a deplasat imediat inspectorul de sector și grupul operativ al comisariatului. Examinând locul crimei, în una din odăile casei, poliţiştii au depistat cadavrul unui tânăr, în vârstă de 24 de ani, cu semne vizibile de moarte violentă (lovituri de cuţit). În aceeaşi casă se aflau încă două persoane, suspectul, în vârstă de 28 de ani şi o amică, în vârstă de 36 de ani.
Audiați de poliție, aceștia au declarat că au venit în satul Corjeuţi la muncă sezonieră, fără contracte de muncă şi au luat o casă în chirie. În seara zilei de 6 iunie, toţi trei au consumat băuturi alcoolice. Mai târziu, între cei prezenţi s-a iscat o ceartă, care a degenerat într-o bătaie, suspectul alegându-se cu leziuni corporale. A două zi, toţi trei au continuat să întrebuinţeze băuturi alcoolice, după ce, deja doar între bărbaţi, s-a iscat din nou un scandal. Suspectul a luat un cuţit de bucătărie şi ia aplicat victimei două lovituri în abdomen. În rezultatul rănilor primite, cel din urmă a decedat. Bărbatul bănuit de comiterea crimei nu este la prima abatere de la lege, fiind anterior condamnat pentru leziuni corporale.
Actualmente, bănuitul este cercetat penal, în stare de arest, în baza art. 151, Cod Penal al RM „Vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii”. Potrivit legislației, persoanele culpabile de comiterea unei asemenea infracţiuni riscă o pedeapsă cu închisoare pe un termen de până la15 de ani.
Centrul de presă al DP MAI,
08 iunie 2012