Mergi la conţinutul principal

Bani ilegali de la jocuri de noroc

Angajaţii Direcţiei prevenire şi combatere a delictelor cibernetice, informatice şi transnaţionale a Ministerului Afacerilor Interne au identificat un grup de persoane, specializat în sustragerea mijloacelor băneşti de la întreprinderile, ce prestează servicii în domeniul jocurilor de noroc. Grupul infracţional acţiona conform unei scheme frauduloase bine determinate, iar printre suspecţi fac parte şi doi angajaţi ai Institutului Naţional de metrologie şi standardizare (INMS). Venitul suspecţilor se ridică la suma de 2 mln de lei.

Ca rezultat al unei informaţii operative, poliţia a iniţiat un şir de acţiuni de specialitate, menite să identifice şi să reţină făptaşii. Astfel, oamenii legii au stabilit, că capii reţelei sunt doi angajaţi ai INMS. Cercetările poliţieneşti au constatat că funcţionarii, fiind abilitaţi cu dreptul de certificare a aparatelor de joc (procedură obligatorie pentru agenţii economici până la exploatarea acestora), în momentul certificării aparatelor, introduceau un program special, care are menirea să modifice baza iniţială de date. Astfel, la introducerea unui cod special şi a unor combinaţii speciale de cifre, eliberau câştiguri nejustificate, banii fiind eliberaţi de operatori la finalul fiecărui joc.

Poliţia a mai stabilit: combinaţiile numerologice introduse de suspecţi, difereau de la caz la caz, în dependenţă de aparatele de joc atacate, iar sumele de bani, obţinute fraudulos, depindeau de performanţa aparatului. Astfel, suspecţii obţineau venituri de la 2000 la 8000 de lei, în unele cazuri depăşind chiar cifra de 50 mii de lei.

După mai multe luni de filaj, forţele de ordine au constatat că grupul de persoane acţiona conform unor roluri bine determinate prealabil. Suspecţii coordonau între ei acţiunile ilegale, începând de la procesul de certificare a aparatelor de joc, instalarea programelor, modificarea mizelor de joc, planificarea modalităţilor de sustragere şi sustragerea propriu zisă etc. Sustragerea era efectuată, de obicei, în timp nocturn.

În prezent, poliţia a reţinut doi suspecţi, angajaţii INMS. Ca rezultat al percheziţiilor efectuate la domiciliul acestora, oamenii legii au depistat 11 mii de euro, 60 mii de lei, programe speciale utilizate în scopurile infracţionale, lap-topuri şi o armă cu ţeava lisă, neînregistrată conform legislaţiei.

Cercetările de specialitate continuă în vederea stabilirii tuturor circumstanţelor şi persoanelor implicate. În privinţa suspecţilor reţinuţi a fost iniţiată câte o cauză penală în baza art.190 „Escrocheria”. Potrivit legislaţiei, persoanele culpabile de comiterea unei asemenea fărădelegi riscă o pedeapsă cu închisoare pe un termen de la 8 la 15 ani, cu privarea dreptului de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.

De asemenea, după expertizarea purtătorilor de informaţii ridicate în cadrul percheziţiilor, în caz de constatare a prezenţei unor programe speciale de modificare a bazei de date iniţiale a aparatelor de joc, soldate cu majorarea mizei de joc, poliţia va iniţia încă o cauză penală - în baza art. 260/6 Cod Penal al RM „Frauda informatică”.