Angajaţii Direcţiei Investigare a Fraudelor au pornit 8 cauze penale noi, pe faptul eliberării ilegale a biletelor balneo-sanatoriale.
Anterior, pe parcursul anului 2012, ofiţerii de poliţiei au pornit, în baza informaţiilor operative, alte 20 de cauze penale, pe faptul eliberării ilegale a unor bilete similare, fiind documentată perioada de activitate a anilor 2007-2010. Ofiţerii de urmărire penală bănuiesc că factori de decizie din cadrul Secţiilor asistenţă socială şi protecţia familiei şi Caselor teritoriale de asigurări sociale au eliberat ilegal bilete balneo-sanatoriale, destinate iniţial invalizilor de gradul I, II, III şi a pensionarilor, la Centrele de reabilitare din Republica Moldova şi Ucraina. În cadrul urmăririi penale, s-a constatat că în perioada de referinţă, persoane cu funcţii de răspundere, din cadrul instituţiilor publice indicate, folosindu-se de situaţia de serviciu, în interes material sau în alte interese personale, urmărind scopuri de înscriere în documentele oficiale a unor date false, au contrafăcut un şir de cereri şi alte acte conexe, privind acordarea biletelor sanatoriale. Astfel, în urma acestor acţiuni, un şir de persoane nestabilite până acum, care nu fac parte din categoria persoanelor indicate în Hotărîrea Guvernului RM nr.372 din 06.05.2010 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la modul de evidenţă şi distribuire a biletelor de reabilitare/recuperare acordate persoanelor în vîrstă şi celor cu disabilităţi, în baza cărora au acordat neligitim biletele sanatoriale, cauzând astfel intereselor publice şi ale persoanelor fizice daune materiale în proporţii considerabile.
Potrivit informaţiei prezentate de către Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei s-a stabilit, că în conformitate cu Ordinele Ministerului nr.04 din 07.02.2007, nr.117 din 15.01.2008, nr.06 din 22.01.2009 şi nr. 042 din 21.01.2010 „Cu privire la aprobarea preţului mediu a unui bilet de reabilitare/recuperare în Centrele de reabilitare a invalizilor şi pensionarilor din Republica Moldova „Speranţa” şi „Victoria”” constituie respectiv în anul 2007 – 3729 lei, în anul 2008 – 4293 lei, în anul 2009 - 5405 lei şi în anul 2010 - 4577 lei.
În prezent, angajaţii Secţiei Investigare a Fraudelor Nr.3 Bălţi, prin ordonanţele procurorilor raionali, sunt investiţi cu atribuţii de ofiţer de urmărire penală, şi au ridicat toate dările de seamă şi documentele privind eliberarea biletelor sanatoriale, pe toate raionele deservite. Ofiţerii MAI întreprind un şir de acţiuni de urmărire penală şi operativ-investigative în vederea stabilirii şi documentării cazurilor analogice.
Totodată, sunt întreprinse măsuri operative de investigaţie şi în cadrul cauzelor penale pornite în anul 2011 în privinţa factorilor de decizie a Direcţiei asistenţă socială şi protecţie a familiei din cadrul Consiliului raional Drochia. Atunci s-a demascat încă o schemă infracţională de sustragere a mijloacelor băneşti de către unele persoane cu funcţii de răspundere şi anume. Pe 9 februarie 2012, în baza informaţiei operative deţinute de angajaţii SIF Nr. 3 BĂLŢI a DIF MAI, Procuratura raionului Drochia a pornit o cauză penală, pe semnele componenţei de infracţiune prevăzute de art. 191 al.(4) Cod penal – „Delapidarea averii străine”. Dosarul penal a fost pornit pe faptul că o locuitoare a or. Drochia, activând în funcţie de contabil-şef în evidenţă şi distribuirea ajutoarelor materiale şi umanitare, a Direcţiei asistenţă socială şi protecţie a familiei, din cadrul Consiliului raional Drochia, angajată în funcţia respectivă din 3 ianuarie 2005, fiind persoană cu funcţie de răspundere, în perioada 25.01.2006-30.08.2010, acţionînd în calitate de organizator al infracţiunii comise, printr-o înţelegere prealabilă cu contabilul DGASPF Drochia, ultima acţionând respectiv ca autor a aceleiaşi infracţiuni, urmărind scop material şi alte interese personale, conform unui ordin din 25 ianuarie 2006, a organizat angajarea fictivă în funcţie de lucrător social al DGASPF Drochia a fiicei sale, care a activat în funcţia respectivă până pe 29 august 2008. Mai târziu, aceasta a fost angajată în calitate de lucrător social şi asistent social al DASPF Drochia, în timp ce era studentă la Universitatea de Stat “Alecu Russo” din mun.Bălţi. În realitate, persoana respectivă nu-şi îndeplinea obligaţiile sale de serviciu conform funcţiilor ocupate, dar a primit ilegal salariu în valoare de 91.699,55 lei, sumă de bani sustrasă din bugetul public naţional, cauzând prejudicii în proporţii mari.
Acest caz este anchetat de poliţie.