Mergi la conţinutul principal

Angajat al Policlinicii MAI reținut pentru trafic de influență (Video)

Ofițerii Serviciului protecție internă și anticorupție (SPIA) al MAI, de comun cu Procurorii din cadrul Procuraturii Anticorupție, au reținut în flagrant delict un angajat al Policlinicii MAI, acesta fiind bănuit de trafic de influență.

 

Conform unei sesizări depuse în adresa Direcției combaterea corupției din cadrul SPIA al MAI, angajatul Policlinicii a cerut 6000 de lei de la un tânăr, susținând că are influență asupra membrilor Comisiei medico-militară (CMM) a MAI și poate să îi determine pe aceștia să îl declare apt pentru serviciu în poliție.

 

Ulterior, cu scopul documentării acţiunilor ilegale, a fost intentată o cauză penală în baza art. 326 alin. (2) lit. d) Cod Penal al Republicii Moldova.

 

În urma acțiunilor speciale de investigații desfășurate de către ofițerii SPIA, angajatul Policlinicii MAI a fost reținut în flagrant delict în timp ce primea banii.

 

La moment bănuitul se află în arest la domiciliu, iar dacă îi va fi dovedită vinovăția el riscă o amendă de până la 80000 de lei sau pedeapsă cu închisoarea de la 2 la 6 ani.

 

Urmărirea penală este exercitată de către Procuratura Anticorupție.

 

Serviciul relații publice al SPIA 

 

SPIA pe facebook twitter youtube