Mergi la conţinutul principal

57 kg de hașiș transportate din Europa pentru Moldova și Federația Rusă

Poliția a anihilat o filieră de introducere și comercializare a «hașiș»-ului din Spania. Trei suspecți au fost prinși în vama de la Leușeni, în momentul în care transportau 57 kg de droguri de acest gen.

Ca rezultat al unei informații operative, angajații Comisariatului de poliție din municipiul Chișinău, în colaborare cu ofițeri din cadrul Procuraturii Generale și Serviciului Vamal, au creat un grup de investigare și urmărire penală, care a desfășurat un șir de acțiuni de specialitate menite să curme activitatea acestei filiere, să stabilească căile de inroducere a narcoticilor, să identifice și să rețină principalii suspecți. 

Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală, în baza art. 217/1 al.4 Cod Penal al RM în cadrul căreia s-a stabilit că, suspecții au vârste cuprinse între 29 și 25 de ani, toți trei fiind originari din raionul Ialoveni. Potrivit cercetărilor preliminare, aceștia transportă hașiș din Spania în rezervorul de combustibil al unui automobil procurat din aceeași țară. În Moldova, o parte din droguri urma să fie pusă în circulație, cealalată - urma să fie transportată în Federația Rusă iar unitatea de transport – vândută la un preț avantajos.

Astfel, în urma desfăşurării unui complex de măsuri operativ-investigative, ieri, 25 iulie 2012, în jurul orei 23:30, la postul vamal „Leuşeni” au fost reţinuţi doi dintre suspecți. Fiind audiați de oamenii legii, cetățenii moldoveni au afirmat că nu au nimic de declarat, confirmându-și legalitatea printr-o semnătură.  
În urma efectuării percheziţiei, în rezervorul de combustibil al automobilului de model «VW T-4» cu numere de înmatriculare germane, au fost depistate 60 kg de „haşiş”. Specialiștii au estimat suma acestora la cifra de 6 000 000 lei.

În același moment, în apropierea postului vamal, a fost reţinut și cel de-al treilea suspect. El urma să asigure escortarea drogurilor pînă în Capitală.
Substanța narcotică ridicată este supusă unei expertize chimice.

Potrivit legislației, dacă aceștia vor fi găsiți vinovați de "Circulaţia ilegală a substanţelor, psihotrope sau a analoagelor lor în scop de înstrăinare"riscă o pedeapsă cu închisoare de la 7 la 15 de ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.