Delegația Qatarului a fost invitată de Ministerul Afacerilor Interne la evenimentele desfășurate de Ziua Poliției Naționale.
Astfel, în contextul sărbătorii, astăzi, 17 decembrie, ministrul de Interne Oleg Balan a avut o întrevedere oficială cu generalii de poliție Nasser Abdul Azeez al Musallam și Ahmed Jassim Al-Jofairi, însoțiți de Ambasadorul Qatarului în Republica Moldova E.S. Mohammed Ali Al-Maliki.
Pe parcursul întrevederii, a fost făcută o scurtă retrospectivă a realizărilor ce au fost înregistrate în colaborarea cu Statul Qatar pe parcursul anului 2015, începând cu semnarea Scrisorii de Intenție între state, la Doha, în luna aprilie curent, pînă la trainingurile la care urmează să participe angajații Poliției din Moldova în Qatar, unde vor fi instruiți de poliția qatareză în îmbunătățirea capacităților funcționale și atingerea standardelor moderne întru asigurarea securității statului Republicii Moldova.
Un accent important în cadrul întâlnirii a fost pus pe o colaborare bilaterală strînsă, astfel încât totalitatea bunelor practici şi experienţele statului Qatar să devină un indice de performanţă pentru Republica Moldova pe segmentele ce ţin de domeniul afacerilor interne.
În cadrul agendei, delegația a avut întîlniri și vizite la Inspectoratul General al Poliției, dar și o excursie prin sediul BPDS „Fulger” unde s-au familiarizat şi documentat cu istoricul Brigăzii, programul zilnic de activitate al angajaţilor, cu tehnica şi armamentul de serviciu şi de luptă, echipamentul din dotarea Brigăzii, au asistat la reacţionarea poliţiştilor la semnalele capacităţii de luptă „Tunet” şi „Uragan”, au vizitat sala de forţă destinată pregătirii fizice a efectivului, claselede studii, au discutat cu efectivul BPDS „Fulger” pe domeniul de activitate, după care oaspeţii au vizitat Muzeul subunităţii, lăsînd un mesaj în „Cartea de Onoare”.
Pentru mai multe fotografii, accesați pagina de facebook a MAI.