În perioada 24-26 septembrie 2014, viceministrul Afacerilor Interne, Serghei Diaconu, se află într-o vizită oficială în or.Tbilisi, Georgia.
Vizita are drept scop consolidarea relațiilor moldo-georgiene pe segmentul afacerilor interne prin prisma bunelor relații de colaborare și parteneriat dintre Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova și Ministerul Afacerilor Interne al Georgiei, preluarea experienței și schimbul de bune practici în domeniul liberalizării regimului de vize cu UE, implementarea Acordului de Asociere precum și stabilirea noilor oportunități de conlucrare bilaterală.
În cadrul vizitei, viceministrul Diaconu va prezenta ultimele evoluții pe domeniul reformei MAI și al integrării europene, în contextul tendinței RM de aliniere la standardele comunitare, aceasta înregistrând succese considerabile pe agenda de integrare europeană.
Deasemena, Serghei Diaconu va efectua vizite de lucru în cadrul Centrului de Răspuns la Situații Excepționale, Departamentului Poliției Criminale, Poliției de Patrulare, precum și Direcției relații internaționale.
Totodată, vizita se încadrează în contextul pregătirii agendei pentru întrevederea ministrului Afacerilor Interne al Georgiei, Aleksandre Tchikaidze, care va avea loc în perioada 5-7 octombrie 2014, în cadrul căreia vor fi semnate Acordul și Protocolul de implementare privind readmisia persoanelor aflate în situație de ședere ilegală, precum și Declarația comună între MAI al RM și MAI al Georgiei privind cooperarea în domeniul integrării europene.
