Ministrul Afacerilor Interne, Alexei Roibu, a participat astăzi la ședința operativă desfășurată în cadrul Direcției generale servicii operative, angajații căreia reprezintă principala verigă ramurală, aflată pe prima linie în combaterea criminalității, îndeosebi a celei grave.
Ministrul a satbilit sarcinile curente și prioritățile activității acestei subdiviziuni, apreciind înalt profesionalismul ofițerilor operativi în exercitarea obligațiunilor de serviciu; a reiterat că apărarea drepturilor și intereselor legitime ale cetățenilor, precum și neadmiterea cazurilor de acțiuni degradante care ar denigra imaginea lucrătorilor de poliție – constiuie principiile de bază ale activității MAI.
Referindu-se la combaterea criminalității și, în special a structurilor ei organizate, Alexei Roibu a menționat că aceasta constituie una din formele principale de apărare a intereselor statului, a drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor.
La rându-i, Alexandru Jizdan, șeful DGSO, a specificat că angajații subdiviziunii sunt conștienți de faptul că, în mare parte, autorittea poliției ține și de rezultatul activității ofițerilor DGSO, amintind că pe parcursul primului semestru al anului curent, efectivul serviciilor operative au depus eforturi considerabile în vedere îndeplinirii cu succes a sarcinilor primordiale: combaterea criminalității, inclusiv a celei organizate; depistarea și reținerea infractorilor anunțați în căutare; menținerea ordinii de drept.
Corupția, protecționismul, contrabanda, șantajul, traficul de droguri, omorurile la comandă, tâlhăriile și jafurile sunt genurile de infracțiuni cu care se confruntă serviciile operative ale MAI.
Direcția informare și relații cu publicul,
11 iulie 2012