Astăzi, 9 octombrie 2014 pe platoul Academiei „Ştefan cel Mare” a avut loc solemnitatea de depunere a Jurămîntului polţistului de către studenţii anului I al Academiei „Ştefan cel Mare”.
Festivitatea a fost onorată cu prezenţa ministrului Afcerilor Interne, Dorin Recean, corpului profesoral-didactic al insituţiei, părinţilor, prietenilor, rudelor, veteranilor, pensionarilor Academiei precum şi alţi invitaţi.
La începutul festivităţii rectorul Academiei „Ştefan cel Mare”, colonelul de poliţie Simion Carp a ţinut un discurs despre semnificaţia şi importanţa acestui eveniment pentru fiecare bărbat al neamului, le-a dorit tinerilor studenţi succese pe parcursul anilor de studii, menţionând că scopul lor primordial este cel de a acumula cât mai multe cunoştinţe teoretice pentru a le putea aplica în practică atunci când se vor încadra în câmpul muncii. Domnul Carp le-a mai atenţionat că un viitor ofiţer trebuie să fie un model demn de urmat - onest, disciplinat, vigilent, curajos, devotat poporului şi Republicii Moldova.
În alocuţiunea sa, Dorin Recean a felicitat studenţii Academiei, subliniind sarcina ce le revine acestora în calitatea lor de colaboratori de poliţie, îndemnându-i la asigurarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, suveranităţii şi libertăţii ţării noastre.
La finalul ceremoniei, cei 240 de studenţi au intonat imnul de stat al Republicii Moldova.
