Mergi la conţinutul principal

Viceministurul Afacerilor Interne, Oleg Babin a participat la cea de-a 19-a Ședință a Grupului de lucru privind lupta cu criminalitatea

În perioada 1-2 decembrie 2016, în or. Kiev, Ucraina, delegaţia MAI condusă de viceministurul Afacerilor Interne, Oleg  Babin a participat la cea de-a 19-a Ședință a Grupului de lucru format din patru state Georgia, Ucraina, Republica Azerbaidjan și Republica Moldova (GUAM) privind coordonarea luptei cu criminalitatea.

 

În cadrul reuniunii au fost puse în discuţie subiectele privind starea infracționalității în statele membre ale GUAM, tendințele în lupta împotriva traficului de ființe umane și a migrației ilegale, precum și evenimentele desfășurate de autoritățile competente ale statelor - membre GUAM în vederea combaterii acestor fenomene.

 

În același timp au fost analizate aspectele de colaborare bilaterală şi multilaterală  pe segmentul  schimbului de informaţii, în special,  furnizarea de informații  privind cadrul legal național în materie penală, activizarea cooperării în combaterea criminalității organizate la nivel internațional.

 

Astfel, în contextul coordonării activităţii Subgrupului de lucru GUAM în domeniul combaterii traficului de ființe umane și migrației ilegale, MAI al RMa coordonatorganizarea unei vizite de lucru a delegațiilor statelor – membre GUAM, la București, România, în cadrul Centrului Sud - Est European de Aplicare a Legii (SELEC) în scopul facilitării schimbului de informații și organizării activităților educaționale care vizează consolidarea cooperării între agențiile statelor – membre GUAM.

 

La finalul, şefii delegaţiilor au semnat protocolul întrunirii, care a inclus un şir de concluzii şi recomandări ce vizează extinderea colaborării în cadrul GUAM în domeniul Afacerilor Interne.