Astăzi, 17 mai 2017, viceministrul Afacerilor Interne, Oleg Babin a avut astăzi o întrevedere cu delegația Republicii Azerbaidjan, desfășurată în cadrul celei de-a treia rundă de negocieri bilaterale privind proiectul Acordului între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Republicii Azerbaidjan privind readmisia.
Astfel, părțile au discutat despre semnarea Acordului de readmisie, reiterând necesitatea primordială a unei astfel de colaborări bilaterale, ce va oferi posibilitatea de a crea proceduri mai complete pentru identificarea și readmisia persoanelor cu ședere ilegală, precum și va contribui la combaterea migrației ilegale.
Totodată, viceministrul de Interne, Oleg Babin a subliniat în cadrul discuțiilor faptul că încheierea acordului de readmisie reprezintă unul dintre angajamentele prioritare asumate de Republica Moldova în contextul punerii în aplicare a Acordului de Asociere cu UE.
În acest context, menționăm că MAI al RM, negociază încheierea unor acorduri similare cu autoritățile competente din Republica Uzbekistan, Republica Kârgâzstan, Tadjikistan, Turkmenistan, Ucraina, Federația Rusă și Republica Liban, iar până acum acesta a fost deja semnat între Moldova și 19 țări din UE, iar alte 9 acorduri interguvernamentale, au fost semnate cu țările terțe.