Mergi la conţinutul principal

SUA susține procesul de analiză funcțională a Ministerului Afacerilor Interne

Astăzi, 21 mai 2015, în cadrul unei conferințe de presă a fost prezentată iniţierea analizei funcţionale a Ministerului Afacerilor Interne pentru cunoașterea comprehensivă a impactului reformei şi a stării actuale de fapt, precum și proiectarea modalităților adecvate de continuare și dezvoltare a procesului de schimbare instituțională.

 

În cadrul conferinței ministrul de Interne, Oleg Balan a specificat faptul că: “Inițierea unei asemenea analize ne va permite libertatea de a intra în esența procesului de reformare, reflectând asupra clișeelor întâlnite și obstacolelor care necesită a fi depășite”.

 

Liderul echipei internaționale, Daniel Barbu a menționat faptul că în ultimii ani, dar îndeosebi între 2010-2014, MAI a parcurs o perioadă intensă de reforme reale, care au vizat ansamblul activității sale – cadrul normativ, organizatoric și funcțional. Intenția manifestată a fost de a înscrie instituția pe traiectoria modernizării.

 

Practic, nu există competență funcțională care să nu a fost vizată sub aspectul perfecționării și dezvoltării reglementărilor legale aplicabile, managementului organizațional, modului de îndeplinire a sarcinilor, capacității de soluționare/exercitare a misiunilor și atribuțiilor specifice, structurilor și personalului alocate; eticii și integrității; managementului resurselor umane, logisticii și celorlalte activități de suport.

 

O presiune intensă în direcția amplificării proceselor de schimbare a exercitat decizia politică a asumării de către Guvern a vectorului european de dezvoltare a țării. De aceea, asimilarea cadrului de reglementare, experiențelor și bunelor practici europene au orientat, principial, procesul de reformă.

 

Rezultate pozitive au fost deja acumulate, cele mai evidente fiind legate de îndeplinirea cu succes a sarcinilor ce au revenit ministerului în contextul obținerii regimului liberalizat de vize pentru cetățenii RM, al evaluărilor europene și al punerii în aplicare a acțiunilor aferente suportului bugetar din cadrul Matricei de politici.

 

În ajutorul analizei de reformă, Ambasada SUA, prin sprijinul acordat în acest proect  intenționează să își expună obiectiv tabloul funcționalității actuale a instituției, a perspectivelor sale de dezvoltare și a căilor de urmat.

 

Pe suportul solid asigurat de rezultatele analizei, urmează proiectarea obiectivă a măsurilor pentru acoperirea deficitelor, dezvoltarea capacităților, astfel încât să se creeze circumstanțele adecvate de evoluție organizată și coerentă a instituției, potrivit standardelor, experienței și bunelor practici europene în materie.

 

În cele din urmă, s-a propus ca activitățile de analiză să fie acompaniate cu măsuri intense de comunicare internă și externă prin care să se asigure transparența procesului, să se ridice scopul propus în atenția personalului instituției și a publicului, să se obțină sprijinul acestora pentru continuarea reformei, precum și colectarea propunerilor pertinente din partea societății civile.