De 27 de ani, Ministerul Afacerilor Interne comemorează acest moment de victorie și glorie a neamului, iar angajații MAI promovează prin devotament și profesionalism adevăratele valori a legalității și echității sociale, a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului și supremației legii.
Astăzi, la cea de a 27-a aniversare de la proclamarea Independenței Republicii Moldova, echipa Ministerului Afacerilor Interne a participat la evenimentele dedicate acestei Sărbători Naționale.
Astfel, în dimineața zilei de astăzi ministrul Alexandru Jizdan alături de alți conducători și angajați MAI au depus flori la plăcile comemorative din incinta Ministerului și la monumentul eroilor căzuți la datorie.
Ulterior, au fost depuse jerbe de flori la monumentul „Maica îndurerată” și cel al domnitorului „Ștefan cel Mare”.
Ziua Independenței Republicii Moldova, este sărbătorită anual, la data de 27 august, atunci când a fost adoptată și semnată Declarația de Independență față de Uniunea Sovietică, în anul 1991.
Menționăm că angajații MAI au venit cu un mesaj special în rimă pentru țară, expus într-un filmuleț video.