Mergi la conţinutul principal

Statele Unite ale Americii susține procesul de reformare al Ministerului Afacerilor Interne

 La data de 2 aprilie 2013, Ministrul Afacerilor Interne, Dorin Recean a avut o întrevedere cu Kara McDonald, adjunctul Ambasadorului Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova.
În cadrul întrevederii, Ministrul Recean a vorbit despre prioritățile reformei instituționale, inclusiv pașii deja întreprinși și cei care urmează să fie întreprinși pentru faza operațională a reformei MAI.
 
Totodată, Dorin Recean a trecut în revistă cele mai importante elemente ale reformei, menționînd despre procesul de demilitarizare, delimitarea atribuțiilor de elaborare a politicilor de cele de implementare, separarea poliției de Ministerul Afacerilor Interne, rolul și competențele poliției de patrulare, abordările multidisciplinare în soluționarea problemelor din teritoriu, angajamentul în lupta eficientă împotriva criminalității, rolul obținerii unei sinergii reale dintre anumite servicii și subdiviziuni ale MAI, importanța integrării poliției în societate, schimbarea accentelor în abordările și comportamentul polițistului față de populație, dar și implicarea societății civile în soluționarea problemelor.
 
La rîndul său, doamna McDonald a remarcat că aceste angajamente sunt foarte importante și a apreciat eforturile deja întreprinse în acest sens, subliniind că SUA este dispusă să susțină în continuare Ministerul Afacerilor Interne în procesul de reformare.
 
Ministrul și-a exprimat mulțumirea pentru contribuția oferită de autoritățile SUA, fiind un partener credibil pentru MAI.
 
Un subiect distinct al întrevederii a fost instruirea în continuare a resurselor umane, care constituie platforma viabilă a oricărei instituții  competente.
 
La finalul întrevederii, părțile au convenit să continue colaborarea pe diferite segmente ale afacerilor interne și să continue inițiativele lansate.
 
Direcția Relații Publice
2 aprilie 2013